Cod galben de vânt și vijelii în 24 de județe luni / Viscol la munte – Mediu

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, două atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului, valabile în 24 de judeţe, începând din dimineaţa zilei de luni.

Începând de la ora 2.00 până la ora 22, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a zonei montane, cu viteze în general de 70…80 km/h, iar la altitudini mari rafalele vor depăși 90…100 km/h. La peste 1700 m, îndeosebi din Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali vor predomina ninsorile și local va fi viscol.

De la ora 6.00, până la ora 18.00, temporar vântul va avea intensificări în Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș, cu viteze în general între 60 și 80 km/h.

Pentru perioade scurte de timp, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta local prin averse, descărcări electrice și, posibil, vijelii și grindină.

Intensificări ale vântului vor fi și în Moldova și Dobrogea, cu viteze în general de 40…50 km/h.

Per ansamblu, judeţele vizate de noile atenţionări Cod galben sunt: Alba, Argeş, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş şi Vâlcea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *