
Maria Corina Machado, lidera opoziției din Venezuela, într-o intervenție prin apel video pe care a avut-o în data de 7 martie a acestui an pentru a vorbi la un eveniment organizat la Madrid înaintea Zilei Internaționale a Femeii, FOTO: Fernando Sanchez / Zuma Press / Profimedia Images
Un act de spionaj digital a fost cel mai probabil cauza dezvăluirii numelui câștigătorului Premiului Nobel pentru Pace din 2025 înainte de anunțul oficial, a declarat vineri Comitetul Nobel Norvegian pentru Reuters.
„Nu am reușit să stabilim exact ce s-a întâmplat sau cine s-a aflat în spatele breșei, dar credem că mediul digital rămâne principalul suspect”, a declarat vineri pentru Reuters secretarul permanent al comitetului care acordă premiul, Kristian Berg Harpviken.
Pariurile pe lidera opoziției venezuelene, Maria Corina Machado, ca posibilă câștigătoare a premiului au explodat pe 10 octombrie, cu câteva ore înainte ca numele laureatului din 2025 să fie anunțat oficial la Oslo.
Un pariu inițial a fost plasat pe numele lui Machado pentru câștigarea premiului, suma crescând rapid până la aproximativ 2,2 milioane de dolari, pe măsură ce alții au urmat exemplul, a declarat Kristian Berg Harpviken. Numele lui Machado nu fusese menționat anterior printre favori’i nici de experți, nici de mass-media.
Incident fără precedent la anunțarea Premiilor Nobel din 2025
„În mod normal, nu vedem așa ceva pe piața pariurilor. Este foarte suspect”, a declarat Robert Naess, specialist în date, citat de canalul norvegian NRK.
La o zi după anunțarea premiului, Comitetul Nobel a anunțat oficial că va investiga situația.
„Nu cred că au existat vreodată scurgeri de informații în toată istoria premiului. Nu-mi pot imagina că ar fi fost cazul”, a declarat președintele Comitetului Nobel norvegian, Jorgen Watne Frydnes, pentru agenția NTB.
„Este prea devreme pentru a fi categoric cu privire la existența unei scurgeri de informații. Dar este ceva ce vom cerceta acum”, a explicat și Harpviken la momentul respectiv.
Comitetul Nobel a implicat serviciile de informații pentru a afla cum s-a aflat câștigătoarea Nobelului pentru Pace
Harpviken a precizat vineri că una dintre cele trei agenții de informații ale Norvegiei a fost implicată în investigația ulterioară privind posibilitatea existenței unei scurgeri interne sau dacă a fost vorba despre spionaj, fie din partea unui actor criminal, fie a unei entități statale, însă rămâne neclar cine s-a aflat în spatele scurgerii și cum s-a produs aceasta.
Secretarul Comitetului Nobel a mai declarat pentru Reuters că, deși au fost plasate pariuri financiare, nu se știe dacă scopul final a fost obținerea unui profit din acest incident sau afectarea credibilității premiului, precizând totodată că eforturile institutului sunt acum concentrate pe prevenirea unor breșe viitoare.
Machado a câștigat premiul pentru lupta împotriva dictaturii din Venezuela și a dedicat distincția, în parte, președintelui SUA, Donald Trump, care a insistat în mod repetat că el însuși ar fi meritat să câștige premiul.
În cele din urmă, Machado i-a făcut cadou lui Trump medalia Nobel în luna ianuarie a acestui an, după ce liderul de la Casa Albă exclusese ca ea să fie implicată în conducerea Venezuelei după înlăturarea de la putere a președintelui Nicolas Maduro.






