Conference League: Flora Tallin vs Farul Constanţa – O simplă formalitate pentru campioana României

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Flora Tallin – Farul Constanţa, meci contând pentru manşa a doua a turului al treilea preliminar din Conference League, este programat, miercuri, 16 august, de la ora 19:00, pe Stadionul Lillekula, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Flora Tallin are o misiune aproape imposibilă în încercarea de a răsturna scorul din tur, când Farul Constanţa s-a impus, pe teren propriu, cu 3-0 (Alibec 48, Budescu 79, Queiros 90+5).

Flora Tallin este aproape de finalul parcursului european, după ce a început aventura în primul turul preliminar din Liga Campionilor, unde a fost elimintă de Rakow Czestochowa (Polonia), după 0-1 (d) şi 0-3 (a), şi a acces, apoi, direct în al treilea tur preliminar din Conference League.

În campionatul intern, Flora Tallin, campioana en-titre a Estoniei, ocupă locul 2, cu 51 de puncte după 23 de etape, la doar un punct distanţă de prima clasată, Levadia (sunt zece echipe, se joacă de două ori tur-retur, sistem primăvară – toamnă), iar în cea mai recentă etapă s-a impus pe teren propriu, scor 4-0 cu Kuressaare (nu a jucat în week-end-ul trecut).

Echipa este antrenată din 2018 de Jurgen Henn, un fost mijlocaş care are două prezenţe pentru Flora Tallin, retras din activitate la doar 27 de ani din cauza unei accidentări grave, şi care ca tehnician are în palmares trei titluri (2019, 2020, 2022), o cupă (2020) şi două supercupe (2020, 2021).

Farul Constanţa a fost eliminată în primul tur preliminar din Liga Campionilor de Sheriff Tiraspol (Moldova), 1-0 (a) şi 0-3 după prelungiri (d), după care a trecut în al doilea tur preliminar din Conference League de Urartu Yerevan (Armenia), 3-2 (a) şi 3-2 (d).

„Marinarii” şi-au amânat meciul din etapa a 5-a a SuperLigii (acasă, cu UTA Arad), după ce în primele patru runde au înregistrat două victorii, 1-0 în deplasare cu Hermannstadt şi 4-1 pe teren propriu cu FC Voluntari, şi două înfrângeri, 1-3 acasă cu Poli Iaşi şi 2-3 pe terenul celor de la Petrolul Ploieşti (au început sezonul cu Supercupa României, pierdută la Ploieşti, 0- 1 cu Sepsi).

Denis Alibec, protagonistul partidei din tur, cu un gol şi un „assist”, decisiv şi în returul cu Urartu Yerevan (două goluri şi o pasă decisivă), are şanse mici să joace în Estonia, fiind ca şi transferat în Qatar!

Echipa care se va califica dintre Farul Constanţa şi Flora Tallin va juca în play-off-ul din Conference League cu învinsa „dublei” Qarabag – HJK Helsinki, contând pentru al treilea tur preliminar din Europa League (azerii s-au impus acasă cu 2-1, returul se joacă, joi, 17 august, în Finalnda).

Superbet oferă cota 1,67 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate, în timpul regulamentar de 90 de minute, în meciul Flora Tallin – Farul Constanţa.

Flora Tallin vs Farul Constanţa 1X
Cotă 1,67

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

spot_imgspot_img