Copil de 4 ani din Olt, suspect de infecție cu coronavirus – Esential

Un copil de 4 ani din județul Olt a fost dus la spital, luni, cu izoleta, fiind suspect de infecție cu noul coronavirus, după ce părinții săi au călătorit în același autocar cu bărbatul de 71 de ani din Suceava diagnosticat cu COVID-19, scrie Mediafax. Copilul avea tuse și febră.

Copilul este din localitatea Grădinari, județul Olt.

Potrivit primarului comunei, întreaga familie – părinții, trei copii și un bunic- se afla în autoizolare la domiciliu din 28 februarie, după ce autoritățile au stabilit că mama și tatăl copilului au călătorit în același autocar cu bărbatul de 71 de ani, din Suceava, diagnosticat cu Covid-19.

Primarul a mai spus că băiețelul avea tuse și febră, iar medicul de familie a anunțat reprezentanții DSP Olt. Micuțul a fost ridicat cu izoleta și transportat cu autospeciala ISU Olt la Spitalul Județean de Urgență din Slatina pentru a-i fi recoltate probe pentru testul de coronavirus.

În localitatea Grădinari, 29 de persoane care s-au întors din italia se află izolate la domiciliu. În județul Olt, luni la orele prânzului, 369 de persoane se aflau în autoizolare, iar o persoană este diagnosticată cu COVID -19 și este internată la Spitalul de Boli Infecțioase Craiova.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *