Copilăria și joaca, armonie și culoare cu Paradisul Personajelor
Un părinte responsabil este cel care încă de la naștere se preocupă de bunăstarea copilului său, însă aceasta vizând nu doar partea materială – ci mai ales dezvoltarea armonioasă dintre trup și minte. Este un full time job, cu numeroase provocări și întâmplări neașteptate, însă pe cât de anevoios este un astfel de drum, pe atât de mare este satisfacția când copilul de ieri devine adolescentul responsabil de mâine.
Fiecare activitate din viața copilului îl va influența, ceea ce înseamnă că orice abordare a lucrurilor poate fi cu folos pentru acesta. Depinde de părinți în ce măsură folosesc acest lucru în avantajul lor și implicit al celor mici. Oportunitățile de dezvoltare a copiilor sunt astăzi mai multe ca niciodată. Spre deosebire de anii apuși când cu ocazia unei aniversări copiii se vizitau și sărbătoreau împreună la casa celui aniversat, astăzi astfel de petreceri pot fi organizate în spații speciale, într-o companie specială. Este un trend care înflorește constant și se referă la animatoriii ce imită personaje favorite ale copiilor și pot lua parte la bucuria lor.
Avantajele de care ai parte părinții ce se orientează astăzi spre astfel de servicii sunt pe toate planurile. Demonstrația în acest sens o face de fiecare dată echipa Paradisul Personajelor, din București, prin serviciile excelente prestate. Este vorba despre activitățile interactive pe care le organizează, dar mai ales despre jocurile care îi încurajează pe copiii să socializeze, să fie creativi, să aibă un punct de vedere, să fie competitivi într-un sens pozitiv.
Paradisul Personajelor și petrecerile cu jocuri educative
Fiecare activitate are propria utilitate. În cazul jocurilor pe care animatorii le pregătesc pentru petrecerile celor mici, acestea vizează și grupa de vârstă și capacitatea de concentrare a copiilor. Timpul petrecut împreună cu ei este un timp de calitate. Părinții sunt de asemenea avantajați, să spunem așa, pentru că este un timp special și pentru ei. Animatorii echipei ParadisulPersonajelor sunt suficient de pricepuți încât să îi cucerească pe toți pe întreaga perioadă a evenimentului.
Despre joc în general este foarte bine să se știe că este cu rol principal în procesul de dezvoltare al copilului. În termeni largi, dezvoltarea se referă nu doar la aspectele sociale, ci și la cele emoționale, cognitive și psihice. Joaca le stimulează simțurile esențiale – tactil, olfactiv, auditiv, vizual, dar și al gustului.
Specialiștii pregătesc jocurile special pentru a-i ajuta pe cei mici ca prin explorarea întreprinsă a oricărei activități, să își desfășoare în mod involuntar procese diverse, ca cel de analiză, de imaginație sau de observare. Să nu uităm despre importanța pe care acestea o au în societate.
Astfel de activități sunt benefice și din alte puncte de vedere. Spre exemplu, în viața copiilor jocul este strâns legat și de cum relaționează cu ceilalți copii, iar obiceiurile distractive independente nu ar stimula și această parte importantă. Iată deci un alt rol al jocurilor pregătite de animatorii Paradisul Personajelor – de a stimula inteligența socială, de a-i învăța pe cei mici să elimine frica de necunscut.
Pe site-ul paradisulpersonajelor.ro cei interesați pot citi mai multe pe această temă.





