Coronavirus: 42% din locuitorii unei comune din Austria au anticorpi pentru COVID-19, cea mai mare rată a imunității descoperită până acum – Coronavirus

Un studiu efectuat asupra locuitorilor stațiunii de ski Ischgl, cel mai mare focar COVID-19 din Austria, a descoperit că 42% din aceștia au anticorpi pentru coronavirus, cel mai mare procent de imunitate descoperit până acum, a anunțat joi universitatea care a realizat studiul, potrivit Reuters.

Mii de persoane au fost infectate în stațiunea care își face reclamă drept „Ibiza Alpilor”, pe măsură ce virusul s-a răspândit rapid în localurile din Ischgl în faza incipientă a pandemiei în Austria.

Primul caz a fost diagnosticat în 7 martie, la câteva zile după ce autoritățile islandeze au avertizat Austria că mai mulți cetățeni islandezi ar fi contractat virusul în stațiune.

Carantina a fost declarată o săptămână mai târziu dar turiștilor li s-a permis să plece, contribuind la răspândirea coronavirusului în restul Europei.

„Seroprevalența participanților la studiul din Ischgl este de 42,4%”, a anunțat într-un comunicat Dorothee von Laer, directorul departamentului de Virusologie din cadrul Universității de Medicină Innsbruck care a realizat studiul.

„Avem de-a face în Ischgl cu cel mai ridicat nivel de seroprevalență dovedit vreodată într-un studiu [privind SARS-CoV-2]. Chiar dacă la această rată imunitatea în masă nu poate fi prezumată, populația Ischgl ar trebui să fie protejată de virus într-o mare măsură”, mai arată comunicatul.

Seroprevalența reprezintă numărul de persoane dintr-o populație care sunt testate pozitiv pentru o anumită boală pe baza analizelor serologice. Aceasta indică în ce măsură populația a trecut prin boală, persoanele fiind testate pentru a vedea dacă au anticorpi de COVID-19.

Alte studii au găsit o rată a imunității de 10% în Geneva și 27% în valea Val Gardena din Alpii Italieni, a notat universitatea din Innsbruck.

Teste pentru anticorpi și RT-PCR au fost efectuate asupra a 1.473 de locuitori ai Iscghl între 21 aprilie și 27 mai, reprezentând 79% din populație. Doar 15% din cei depistați cu anticorpi au fost testați anterior pozitiv cu coronavirusul.

REFERINȚE:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *