Coronavirus: Florida și Texas înăspresc iar măsurile de relaxare după ce infecțiile au crescut alarmant – Coronavirus

Infecțiile cu coronavirus în Statele Unite au depășit pragul de 2,5 milioane, cu un număr record de cazuri raportate în statele Florida și Texas. Creșterea numărului de infecții din cele două state din sud vine după ridicarea restricțiilor de către autorități, Florida înregistrând 9500 de noi infecții sîmbătă după cele 9000 de cazuri noi de vineri, scrie BBC.

Autoritățile din Florida au dispus reluarea unor restricții care fuseseră anterior ridicate, la fel cum au procedat vineri și oficialii texani.

Reamintim că dr. Anthony Fauci, declarase săptămâna trecută că țara are o „problemă gravă”- peste 125.000 de pacienți cu Covid-19 au decedat la nivel național. Dr. Fauci a mai spus vineri că aceste creșteri ale cazurilor de infectare se datorează faptului că unele state au ridicat prea devreme restricțiile, iar oamenii nu urmează recomandările autorităților.

Sâmbătă dimineața, statul Florida a raportat 9.585 de infecții cu coronavirus în 24 de ore, un nou record negativ, numărul total al infecțiilor fiind de peste 132.000. Peste 3.300 de persoane infectate cu Covid-19 au murit.

Săptămâna trecută, Texas, Florida și Arizona au pus pe ”hold” planurile de redeschidere pentru a putea ține focarul sub control. Vineri, guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, a impus noi restricții, ordonând barurilor să mai servească alcool în spațiile lor, a informat Miami Herald.

Primarul din Miami, Francis Suarez, a declarat sâmbătă pentru BBC că „numărul infecțiilor este atât de mare”, încât pune o tensiune uriașă pe sistemului de sănătate al orașului.

“Momentan îi penalizăm pe cei care nu poartă măști”, a spus domnul Suarez, adăugând că ar putea urma alte măsuri, cum ar fi cea a restricțiilor de a ieși din case.

Și în Texas, care a înregistrat, de asemenea, un număr record de cazuri în această săptămână, guvernatorul Greg Abbott a închis barurile și a redus capacitatea restaurantelor cu 50%.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *