Croația merge în finala Ligii Națiunilor, după o victorie dramatică în fața Olandei

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Reprezentativa Croației s-a calificat în finala Ligii Națiunilor, după ce a trecut de Olanda în semifinale, scor 4-2, într-o partidă decisă în reprizele suplimentare de prelungiri.

Luka ModricFoto: Niviere David/ABACAPRESS.COM / Shutterstock Editorial / Profimedia

Olanda – Croația 2-4, după prelungiri, în semifinalele Ligii Națiunilor

Batavii au deschis scorul după 34 de minute, prin Donyell Malen, intrând în avantaj la pauză.

Repriza a doua a adus răsturnarea de scor, iar finalul a fost de-a dreptul incendiar. Croația a restabilit egalitatea prin Andrej Kramaric în minutul 55, iar Pasalic i-a adus în avantaj pe elevii lui Zlatko Dalic în minutul 72.

Olanda a marcat însă la ultima fază a meciului, în minutul al șaselea de prelungiri, când Lang a reluat sub bară din interiorul careului, după un atac prelungit.

În cele două reprize suplimentare croații s-au descătușat. Mai întâi Petkovic, în minutul 98, și-a adus din nou echipa în avantaj, iar Luka Modric a închis tabela în minutul 116.

Partida a fost condusă de o brigadă românească, avându-l la centru pe Istvan Kovacs, care a anulat un gol Croației în ultimele secunde ale celei de-a doua reprize de prelungiri.

Croația ajunge astfel în finala Ligii Națiunilor și așteaptă cealaltă semifinală de joi, dintre Spania și Italia, pentru a-și afla adversara din ultimul act al competiției.

spot_imgspot_img