
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii solicită Guvernului României adoptarea de îndată a măsurilor necesare deblocării concursurilor de admitere în magistratură, suspendate pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2026, astfel cum s-a procedat în alte domenii de activitate, precum în sănătate sau educație, realizarea actului de justiţie având o importanţă socială cel puţin egală, se arată într-un comunicat transmis marți de CSM.
La nivelul instanțelor din întreaga țară se înregistrează în prezent un deficit de judecători de 15%, fiind vacante 751 de posturi dintr-o schemă naţională de 5.070 de posturi, potrivit CSM.
Organizarea de concursurilor de admitere în magistratură a fost blocată prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare adoptată anul trecut de Guvernul Bolojan.
„Buna funcţionare a justiţiei în vederea realizării unui act de justiţie de calitate este grav afectată, în detrimentul cetăţenilor, iar dispozițiile legale care au blocat organizarea concursurilor de admitere în magistratură nu fac decât să genereze premisele amplificării lipsei cronice de resurse umane la nivelul instanţelor judecătoreşti”, subliniază CSM în comunicat.
Consiliul a semnalat public de mai multe ori situaţia resurselor umane şi a solicitat implementarea de măsuri legislative pentru ocuparea posturilor vacante.
CSM avertizează că în contextul actual, pe fondul „atacuri repetate la adresa corpului profesional din partea celorlalte puteri în stat şi a unor reprezentanţi mass-media”, există riscul prin plecărilor voluntare din sistemul judiciar.
Instanţele din România, mai arată CSM, se află pe primul loc în Uniunea Europeană ca volum de activitate, în cursul anului 2025 fiind înregistrate aproximativ 3,6 milioane de dosare pe rolul instanţelor judecătoreşti, care au fost gestionate în condiţiile unui deficit de judecători situat în jurul procentului de 20% pe tot parcursul anului.
Potrivit unei statistici întocmite de Consiliu, în România 49 de judecătorii funcţionează în sistem de avarie, încărcătura pe judecător fiind în cazul multora dintre acestea peste încărcătura medie la nivel naţional. Astfel, dintr-o schemă aprobată de 4 – 5 posturi de judecător, în cadrul unora dintre aceste instanţe sunt efectiv în funcţie între 1 – 3 judecători, cu consecinţa afectării profunde a eficienţei actului de justiţie şi a duratei procedurilor derulate.
Secţia pentru judecători solicită Guvernului României să îşi asume măsuri legislative concrete pentru a crea cadrul legal necesar acoperirii deficitului de judecători, întrucât „pentru buna funcţionare a societăţii româneşti este esențială eficientizarea activității instanțelor de judecată, prin prioritizarea componentei de resurse umane, consecinţele deficitului de personal asupra dreptului constituţional al cetăţenilor de acces la justiţie într-un termen rezonabil fiind directe şi grave”.





