Cum a ajuns la nebuni medicul care a vorbit pentru prima dată despre spălatul pe mâini

Când a ajuns Ignaz Semmelweis medic rezident la Spitalul Universitar din Viena, asta prin 1846, medicina oscila încă între modernism și Evul Mediu, dacă nu se ducea chiar spre lumea antică. Medicii vremii se băteau cu pumnul în piept pentru specializările lor multiple, pentru avansul științific din variile domenii ale medicinei, și asta în timp ce pacienții lor treceau în lumea drepților cu o viteză care te-ar fi făcut serios să te gândești dacă nu cumva era mai sănătos să îi lași să se trateze singuri.

Ignaz SemmelweisFoto: Profimedia Images

Cam asta a remarcat și Semmelweis, un tânăr absolvent de medicină născut la Budapesta, atunci când a fost repartizat la maternitatea spitalului cu pricina

Mă rog, erau două maternități. Una pentru medicii specialiști și alta unde activau moașele.

Faza dubioasă tare era că acolo unde medicii asistau nașterile, rata mortalității în rândul copiilor și al mamelor era undeva pe la 10-15%. În schimb, la moașe, statisticile arătau o rată a mortalității între 2 și 4%. De fapt, nu doar Semmelweis văzuse treaba asta. Toată lumea o știa. Nici nu e de mirare că, atunci când vedeau unde erau repartizate, unele femei preferau să nască acasă sau chiar în stradă. Culmea e că și astea aveau o șansă simțitor mai mare de supraviețuire decât cele de la clinica aia cu medici.

Ei bine, omul a început să își bată capul ca să vadă unde e hiba.

A luat la mână, rând pe rând, toate variantele posibile, doar ca să le excludă una după alta. Ba, la un moment dat, i s-a pus pata chiar și pe un popă de acolo, cum că ăla ar fi cauza. Omul trebuia să umble din salon în salon și, unde vedea că a mai sucombat cineva, suna dintr-un clopoțel. Semmelweis s-a gândit că tocmai sunetul cu pricina le-ar fi șocat pe tinerele mame, iar pe fondul șocului s-ar fi produs febra care le ucidea pe capete.

Apropo, am uitat să spun că principala cauză a mortalității era febra puerperală. I-a mai confiscat și ăluia clopoțelul, doar ca să descopere rapid că nu clopoțitul era cauza deceselor.

Până la urmă i-a picat fisa, când un bun prieten de-al lui, tot medic, a murit după ce se tăiase cu bisturiul în timpul unui curs

Le arăta și ăla studenților nu știu ce manevră la o autopsie și, din greșeală, s-a atins la un deget. Individul prezentase ulterior fix aceleași simptome pe care Semmelweis le știa de la maternitate. Abia atunci a făcut el legătura. Una peste alta, azi ar părea la mintea cocoșului să nu te duci să asiști o naștere, fix după ce ai încheiat lucrul pe cadavre. Ei, uite că la vremea aia nu era chiar așa simplu.

Semmelweis nu știa ce sunt ăia germeni, virusuri sau microbi. Nu știa pentru că absolut nimeni nu avea habar de așa ceva.

Dar a intuit corect că nu e ok să te muți cu mâinile dintr-o mortăciune direct într-un om viu. Ceva se transmitea dintr-o parte în alta, dar nu știa el ce. Prin urmare, le-a cerut tuturor medicilor și asistenților să se spele temeinic pe mâini cu hipoclorit de calciu înainte de a intra în sala de nașteri. Atât a știut și el să propună, căci hipocloritul ăla era folosit frecvent pentru a ascunde mirosul de cadavru. Cum nu știi exact cauza, pui barieră la toate.

Bun! Acum, ați spune că propunerea lui a fost una nevinovată și că nimeni nu ar fi avut de vociferat la o asemenea treabă. Complet fals. În ciuda faptului că rata mortalității scăzuse cu peste 90% în maternitatea amintită, tot i-a sărit lumea bună în cap. Vezi Doamne, toți medicii sănătoși la cap știau că fiecare organism uman este unic. În concluzie, era imposibil să judeci la fel cazurile de febră sau infecție, din moment ce și ele erau produse de cauze diferite. Ba un medic american, Charles Meigs pe numele lui, îi dădea un upercut intelectual lui Semmelweis cu un argument imbatabil. Respectiv, un gentleman era, prin esența definiției sale, un om cu mâinile curate. În concluzie, să nu vină un țărănoi să îi învețe pe ei, doctorii, să se spele pe mâini ca ultimii pârliți. Șah mat!

Doi ani mai târziu, în 1848, Semmelweis își pierdea postul pe motiv de revoluție în Imperiu, numai bine ca să revină ăia de la spital la vechile obiceiuri. Odată cu obiceiurile astea, evident, a crescut din nou și mortalitatea. Până să apară Louis Pasteur și să le spună medicilor cum e cu germenii și de ce îi doare pe ei la basca lor de germeni de nazurile gentlemenilor, numai la Viena au murit fix 14.518 femei și copii.

Probabil ați crede că Semmelweis a primit scuze din partea contemporanilor pentru că nu l-au luat în serios, ba că l-au mai și ridiculizat

Fals. Între timp, tipul ajunsese la Budapesta, se angajase acolo și aplicase aceeași metodă, cu aceleași rezultate, la maternitatea la care lucra. Și de data asta, în ciuda reușitelor spectaculoase, nimeni nu a vrut să îi copieze practica, fapt care a dus la alte mii și mii de decese.

Apoi, ca să fie ăia siguri că Semmelweis nu mai comentează aiurea, că deja numai despre febră și spălatul mâinilor vorbea, au pus la cale un plan pentru a scăpa de el. Prin urmare, un coleg de-al lui l-a chemat chipurile să viziteze un azil de nebuni, doar ca acolo să pună niște gealați să sară pe el și să îi pună cămașa de forță. L-au mai și bătut bine de tot, l-au închis într-o celulă, apoi l-au tratat cu băi reci și clisme timp de vreo două săptămâni, până și-a dat omul sfârșitul.

Ironia sorții a făcut ca pe certificatul scos de medicul legist să scrie că omul murise din cauza febrei și a septicemiei. Îl bătuseră ăia până i-au produs răni deschise, alea s-au infectat și… c`est fini. Asta era prin 1865, când Semmelweis de abia împlinise 47 de ani. Așa au mai trecu încă vreo două decenii până să se prindă și gentlemenii că omul chiar avusese dreptate, iar spălatul pe mâini chiar nu e vreo treabă rușinoasă, așa cum le pare unora.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *