Cum a intrat criminalul în locuința tinerei de 23 de ani. Noi detalii despre crima care a cutremurat Bucureștiul – Capital

Surse judiciare au declarat pentru Gândul că ucigașul din București în vârstă de 33 de ani ar fi intrat în locuința fostei sale iubite după ce a spart unul dintre geamurile ușii închise cu zăvorul, reușind astfel să pătrundă în camera unde femeia dormea.

De menționat este faptul că, anchetatorii vor cere detalii cu privire la ultima lui expertiză psihiatrică pentru a stabili care era starea acestuia la momentul eliberării din închisoare, în anul 2018.

Amintim faptul că Ionuț Buță, criminalul din Capitală a fost arestat pentru tâlhărie și eliberat condiționat, pe 12 septembrie 2018, printr-o decizie a Judecătoriei Găești, la care procurorii nu au făcut recurs. Ca urmare, recidivistul a plecat acasă, fără probleme, cu 668 de zile mai devreme.

De o perioadă de timp, între bărbat și iubita sa ar fi început să apară mai multe neînțelegeri legate de faptul că tânăra i-a reproșat acestuia că a făcut închisoare, motiv pentru care aceasta și-a dorit să încheie relația cu el.

Despărțirea nu a fost primită prea bine de Ionel Bușă, așa că în cursul zilei de marți, bărbatul a luat cu el un cuțit și s-a dus la adresa fostei iubite, care la acel moment dormea cu fetița ei. Sursele citate spun că acesta i-a aplicat fetei mai multe lovituri de cuțit, la nivelul gâtului și pieptului.

Crimă urmată de sinucidere în București

După producerea crimei, ucigașul s-a deplasat la locuința moștenită de la părinții săi și s-a sinucis, în mijlocul sufrageriei de lustră, cu o cordelină pentru alpinism.

Prima sa abatere a fost în anul 2011, atunci când a comis o tâlhărie. El a fost arestat preventiv și condamnat inițial la 4 ani de închisoare cu suspendare de către Judecătoria Sectorului 6.

În contextul în care tânărul nu a respectat condițiile impuse de magistrați, un an mai târziu, pe 21 martie 2012, Curtea de Apel București a hotărât să îi ridice suspendarea și s-o transforme în închisoare cu executare.

În 2014, ucigașul din Capitală a fost eliberat condiționat, însă la scurt timp s-a întors în spatele gratiilor, tot pentru o tâlhărie, fiind condamnat la 5 ani de închisoare, plus alte 479 de zile, restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară.

Pe 12 septembrie 2018, bărbatul a fost eliberat condiționat printr-o decizie a Judecătoriei Găești, la care procurorii nu au făcut recurs.

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *