Cum alegi data nunții? Ce înseamnă dacă te căsătorești în iarnă?

În sfârșit, și-a luat inima în dinți și te-a cerut în căsătorie iar acum tot ce rămâne să faceți este să pregătiți momentul cel mare pas cu pas — alegerea bisericii, locației, listei de invitați, meniului, aranjamentelor florale și cel mai important, a datei nunții.  Fără o dată exactă, este imposibil să demarezi pregătirile, însă cum alegi data nunții?

În funcție de cuplu și dorințe, data nunții poate fi aleasă după multe criterii sau după superstiții, dacă există. În cazul în care ești setat strict pe o anumită locație în care vrei să aibă loc petrecerea, vei fi condiționat de disponibilitatea celor de la restaurant, având în vedere că zilele de weekend sunt doar în număr de două.

Dacă sunteți genul de cuplu care ține cont de fiecare eveniment ce a marcat istoria voastră de când ați început relația, puteți alege data în care v-ați cunoscut prima oară, v-ați sărutat sau data relației voastre. În cazul în care ziua respectivă pică în cursul săptămânii, puteți organiza cununia civilă atunci, iar pe cea religioasă să o lăsați pentru weekend, când toți invitații sunt disponibili.

Superstițiile vă pun multe restricții în alegerea zilei ideale pentru nuntă?

Sunteți genul de cuplu care pune mult accent pe simbolistica numerelor sau a lunilor din an și credeți că acestea vă vor influența destinul vostru împreună? În acest caz, este indicat să știți că lunile de iarnă se dovedesc de bun augur, conform credințelor din popor, pentru căsătorii fericite și pline de belșug.

Dacă credeați o nuntă pe timpul iernii nu este o idee tocmai inspirată din cauza frigului, mai gândiți-vă o dată, pentru că poate fi o decizie chiar inteligentă și ce vă va purta noroc. Pe lângă faptul că veți găsi mult mai ușor disponibilitate pe timp de iarnă din partea sălilor de evenimente sau din partea oricarei florarii de lux, aveți șansa să obțineți și reduceri sau oferte speciale.

Și cum pomenisem de superstiții, luna decembrie este luna în care poți spune “DA!” din toată inima în fața partenerului și a stării civile. Dacă îți dorești să organizezi nunta în primele zile din luna ianuarie, după sărbători, bucură-te, pentru că acestea sunt considerate ca fiind cele mai norocoase din an și îți vor aduce noroc în căsnicie. Dacă, în schimb, vrei să-ți organizezi nunta în luna februarie, numită și luna iubirii, fă-o fără dubii, pentru că această lună va marca o dragoste fără sfârșit, cheia unei căsnicii împlinite.

Dincolo de credințe și zicale din popor, mai există și perspectiva astrologică, conform căreia fiecare lună are anumite influențe ce își pot pune amprenta asupra viitorului căsniciei. În ceea ce privește iarna, pentru că ea se apropie, situația stă diferit în fiecare lună. Spre exemplu, o nuntă realizată în semnul zodiacal al Capricornului, adică 22 decembrie – 19 ianuarie, va marca o căsnicie în care valorile, credințele vechi și tradiționalul își vor spune cuvântul.

Dacă nunta ta va avea loc în semnul Vărsătorului, 20 ianuarie – 18 februarie, veți avea parte de o căsnicie non-conformistă și modernă. Lunile februarie-martie, aflate în semnul Peștilor, vorbesc despre un destin împreună în care romantismul, creativitatea și fantezia plutesc în aer.

Dacă îți dorești să amplifici simbolistica fiecărei luni și vrei să ai toți așii în mânecă pentru o căsnicie de succes, mizează și pe puterea florilor, considerate a fi simboluri ale anumitor valori din viața noastră. Indiferent de ce dată vei alege pentru nunta ta, pune accentul și pe florile de la nuntă și caută să realizezi aranjamente ce vă vor purta noroc. Însă, dacă nu vrei să-ți bați capul cu semnificația fiecărei flori din lume, mergi la o florărie de lux, care te va ghida în alegerea unui buchet de mireasă norocos pentru tine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *