Cum explică ministrul Finanţelor renunţarea la şomajul tehnic pentru o parte din bugetari – Esential

Nu este nevoie de reforme precum introducerea şomajului tehnic pentru o parte din bugetare, în prezent, a declarat ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, la Digi24. El subliniază că schimbarea sistemului trebuie să vină din informatizarea aparatului public.

“Foarte mulţi din aparatul administrativ sunt în prima linie. O reformă în acest moment nu este ceea ce e nevoie”, a declarat Florin Cîţu, cu referirea la faptul că Guvernul a renunţat la ideea de a trimite în şomaj tehnic o parte din bugetari.

“Dar în acelaşi timp se face o reformă în aparatul administrtiv. Informatizarea aparatului public este o reformă care va avea implicaţii mult mai importante şi pe termen lung decât orice altă decizie cu şomaj tehnic, pe termen sucrt, o lună.

Informatizarea aparatului public va restructura total administraţie publică şi veţi vedea că va arăta altfel într-un an. Noi vrem să avem un aparat public eficient şi mai suplu, nu doar o decizie de o lună de zile. 200 de milioane de lei- atât era economia la buget dacă mergeau o parte din bugetari în şomaj.

Problema era că nu putea să fie o măsură unitară, era o măsură doar pentru câteva ministere.

Dar nu am abandonat ideea reformării întregului aparat. Am terinat reorganizarea ANAF de unde au dispărut 2.500 de posturi, dintre care 125 de conducere. Urmează Ministerul Finanţelor Publice. Importantă este informatizarea, care face o reformă curată, pe termen lung”, a mai spus Cîţu.

Ministrul a mai declarat că nu crede că starea de urgenţă se va prelungi după data de 15 mai şi că lucrează la măsuri de repornire a economiei.

Premierul Ludovic Orban a anunțat în urmă cu două săptămâni că Guvernul lucrează la o ordonanţă prin care se vrea reducerea activității în sectorul bugetar. Bugetarii din instituțiile administrației centrale și locale urmând să se împartă și să lucreze jumătate din lună pentru 75% din salariul de bază, adică să intre într-o formă de şomaj tehnic petru o scurtă perioadă. Prevederile șomajului tehnic nu urmau să se aplice însă personalului medical, polițiștilor, jandarmilor, profesorilor și personalului din Ministerul Muncii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *