Nu vedem întotdeauna poveștile din spatele lucrurilor pe care le alegem. Fie că este vorba despre o haină sau despre orice alt obiect creat cu grijă, în spatele lui se ascund ore de muncă, curaj și oameni care au decis să-și transforme ideile în afaceri. Iar când alegem produsele unui brand românesc, susținem, fără să ne dăm seama, o poveste construită cu răbdare și perseverență. Și atunci apare întrebarea: „Ce ne-am face unii fără alții?”. De fapt, de la această întrebare pornește inițiativa Băncii Transilvania dedicată antreprenorilor români. O invitație de a privi altfel oamenii și afacerile locale care fac parte din viața noastră de zi cu zi.
Aproape zilnic alegem de unde ne cumpărăm cafeaua, hainele sau lucrurile de care avem nevoie, fără să ne gândim la tot ceea ce se află în spatele lor. Astfel, de cele mai multe ori, deciziile par obișnuite. În realitate, însă, fiecare alegere înseamnă mai mult decât un simplu produs cumpărat. Poate însemna încredere pentru un antreprenor, continuitate pentru un business local și un pas înainte pentru comunitatea din care facem parte.
De aceea, inițiativa „Ce ne-am face unii fără alții?” își propune să aducă în atenție povești și oameni care aleg, zi de zi, să construiască în România.
Uneori, susținerea începe cu un gest simplu
Atunci când alegem un produs creat de un antreprenor român, alegem, de fapt, să susținem munca din spatele lui. Sprijinim oameni care creează locuri de muncă aici, în România, colaborează cu alți furnizori locali și contribuie la dezvoltarea comunităților din care fac parte.
Acesta este și mesajul transmis de Nevenca Doca, Director Executiv Senior Resurse Umane în cadrul Băncii Transilvania, care vorbește despre curajul și perseverența antreprenorilor, dar și despre importanța gesturilor simple și impactul pe care îl pot avea alegerile fiecăruia dintre noi.
„Știu cât de greu se luptă acum mulți dintre ei să rămână în picioare. Dar uneori susținerea înseamnă ceva foarte simplu: să alegem să cumpărăm de la ei”, precizează Nevenca Doca.
Potrivit acesteia, fiecare alegere făcută în favoarea unui antreprenor român înseamnă mai mult decât o simplă achiziție. Înseamnă susținerea unor oameni care creează locuri de muncă, colaborează cu alți antreprenori și contribuie, zi de zi, la dezvoltarea economiei și a comunităților din care fac parte.
Povestea unui brand construit cu răbdare
Mesajul campaniei prinde contur prin întâlnirea dintre Nevenca Doca și designerul Silvia Șerban, una dintre antreprenoarele care demonstrează că în spatele fiecărei creații există mult mai mult decât ceea ce vedem la final.
În atelierul creatoarei de modă, fiecare piesă vestimentară vorbește despre atenție la detalii, răbdare, creativitate și multe ore de muncă. Este o poveste despre perseverență și despre curajul de a construi un brand românesc într-un domeniu competitiv.
„Îmi place mult ce creează, pentru că vorbește despre răbdare, atenție și multă muncă. Și energia asta, a fiecărui antreprenor care are curajul de a merge mai departe, duce România înainte”, menționează Nevenca Doca.
Aceasta a ales o creație semnată de designer, explicând că această alegere înseamnă mai mult decât aprecierea unui produs.
„Eu mi-am ales o piesă care îmi place mult de tot și mă bucur că, prin alegerea mea, contribui la povestea unui brand local și, totodată, la povestea comunității în care trăiesc”, adaugă Nevenca.
Oamenii care țin România în mișcare
Prin inițiativa „Ce ne-am face unii fără alții?”, Banca Transilvania își propune să aducă în atenție antreprenorii care fac parte din viața noastră de zi cu zi și pe care, de multe ori, îi observăm doar prin produsele sau serviciile pe care le oferă.
Mesajul campaniei este unul simplu: nu este nevoie de gesturi spectaculoase pentru a susține antreprenoriatul românesc. Uneori este suficient să alegem conștient oamenii care construiesc în jurul nostru și să recunoaștem valoarea muncii lor.
Iar îndemnul transmis de Nevenca Doca rezumă, poate cel mai bine, spiritul acestei inițiative: „Hai să fim alături de oameni ca Silvia, pentru cât mai multe povești frumoase care durează!”
Articol susținut de Banca Transilvania






