Datoria națională a SUA este prognozată să depășească PIB-ul american în 2020 – Finante & Banci

Datoria națională a Statelor Unite este estimată să depășească volumul Produsului Intern Brut american anul acesta pentru prima dată din 1946, transmite CNN.

Până și unii adepți ai responsabilității fiscale îndeamnă Washingtonul și Casa Albă să aprobe o nouă rundă de stimulente financiare de ordinul triliardelor de dolari de care economia americană are nevoie urgent.

„Bugetul federal al SUA este pe un drum nesustenabil de ceva timp”, a declarat săptămâna aceasta președintele Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell, adăugând însă că „acum nu este momentul să acordăm prioritate acestor îngrijorări”.

Biroul pentru Buget al Congresului american (CBO) a estimat joi că pentru anul fiscal 2020 care s-a încheiat la 30 septembrie deficitul SUA a fost de 3.130 de miliarde de dolari, echivalentul a 15,2% din PIB-ul american, datorită prăpastiei dintre cheltuieli (6.550 miliarde de dolari) și încasări (3.420 miliarde).

Ca procent din economie, deficitul estimat pentru 2020 este triplu comparativ cu anul anterior și cel mai mare înregistrat vreodată după al Doilea Război Mondial.

Motivul pentru diferența uriașă față de 2019 este simplă: începând din primăvară guvernul federal a cheltuit peste 4.000 de miliarde de dolari pentru a ameliora efectele economice resimțite de muncitori și afaceri din cauza măsurilor de carantină iar numeroși experți afirmă că vor fi necesare fonduri suplimentare până când pandemia va fi adusă sub control.

Trezoreria americană își va face publice cifrele oficiale pentru 2020 în cursul acestei luni dar dacă estimările CBO sunt corecte datoria totală a SUA față de investitori a depășit ca volum dimensiunea economiei americane, ajungând la 102% din PIB, cel mai mare nivel din 1946 când datoria federală era 106,1% din PIB.

„Datoria a ajuns astăzi la dimensiunea economiei și în curând va fi mai mare decât oricând în istorie”, a declarat Maya MacGuieas, președintele Comitetului pentru un buget federal responsabil, un ONG bipartizan din Washington.

Directorul CBO, Phillip Swagel, a declarat luna trecută că „nu există un punct critic în care o criză fiscală devine probabilă sau iminentă și nici un punct identificabil în care dobânzile devin nesustenabile ca procent din PIB”.

„Dar pe măsură ce datoria crește riscul devine mai mare”, a adăugat acesta.

Citește și:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *