De ce Macron și Putin au stat luni departe unul de altul, la capetele unei mese de 4 metri lungime: ”Nu puteam accepta ca ei să pună mâna pe ADN-ul președintelui” – Esential

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Președintele francez Emmanuel Macron a refuzat cererea Moscovei de a face un test rusesc COVID-19 înainte de întâlnirea cu președintele Vladimir Putin de săptămâna aceasta și, prin urmare, a fost ținut la distanță de liderul rus, au declarat pentru Reuters două surse din anturajul lui Macron.

Cei care au văzut întâlnirea celor doi au fost frapați de imaginile cu Macron și Putin stând la capetele opuse ale unei mese de 4 metri lungime atunci când au discutat luni despre criza ucraineană, unii diplomați și alții sugerând că Putin ar putea dori să trimită astfel un mesaj diplomatic.

Dar cele două surse, care au cunoștință despre protocolul de sănătate al președintelui francez, au declarat pentru Reuters că lui Macron i s-a dat de ales: fie acceptă un test PCR făcut de autoritățile ruse și i se permite să se apropie de Putin, fie refuză și trebuie să respecte distanța față de liderul de la Kremlin.

”Nu puteam accepta ca ei să pună mâna pe ADN-ul președintelui”

„Știam foarte bine că asta însemna fără strângere de mână și acea masă lungă. Dar nu puteam accepta ca ei să pună mâna pe ADN-ul președintelui”, a declarat una dintre surse pentru Reuters, referindu-se la îngrijorările legate de securitate dacă liderul francez ar fi fost testat de medicii ruși.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului nu a răspuns imediat la întrebările Reuters pe această temă.

A doua sursă din anturajul lui Macron a confirmat că Macron a refuzat să facă un test PCR rusesc. Sursa a declarat că Macron a făcut în schimb un test PCR francez înainte de plecare și un test antigen aplicat de propriul medic odată ajuns în Rusia.

„Rușii ne-au spus că Putin trebuia să fie ținut într-o bulă strictă de protecție a sănătății”, a spus cea de-a doua sursă.

Joi, la trei zile după ce Macron și Putin au avut întâlnirea lor cu distanțare socailă, liderul rus l-a primit pe președintele kazah Kassym-Jomart Tokayev. Cei doi bărbați și-au strâns mâna și s-au așezat aproape unul de celălalt, despărțiți doar de o măsuță de cafea.

Citește și:

spot_imgspot_img