De ce sunt companiile din România atractive pentru personalul asiatic?

Dacă dorești să îți extinzi echipa, vei descoperi în curând că angajarea unor oameni din alte țări poate deveni complicată. Angajații trebuie să înțeleagă beneficiile legale cerute într-o țară străină precum România (dar și așteptările de pe piață pentru compensare) înainte de a dezvolta un contract de muncă conform.

 

Iată care sunt beneficiile pe care le prezintă România pe piața muncii

 

Guvernul României stabilește standardele pentru beneficiile statutare ale angajaților. Aceste beneficii sunt, în general, necesare pentru toți angajații, cu câteva excepții. Cele mai comune beneficii includ concediul medical, concediul de odihnă și securitatea socială. Așadar, pentru unii oameni, printre care se numără și muncitorii din Asia, pe care îi poți aduce în firma ta cu ajutorul Work-finder.eu, România prezintă o serie de avantaje.

În primul rând, România oferă o foarte mare stabilitate pe piața muncii. Atunci când vine vorba de oameni din alte țări, care vin să lucreze pe teritoriul României, aceștia își doresc să nu fie nevoiți să se mute de la un job la altul. Din acest punct de vedere, România este cât se poate de atractivă. Atât timp cât angajatul își ia în serios atribuțiile și responsabilitățile, nu va exista posibilitatea unei concedieri.

În România, orice minut muncit în plus este plătit. În general, oamenii aleg să lucreze în alte țări tocmai din dorința de a strânge mai mulți bani pe care să-i poată trimite acasă, la cei dragi. Majoritatea angajatorilor români oferă posibilitatea de a face overtime (adică de a munci peste program), cu remunerarea acestui timp la finalul lunii. În plus, munca din timpul unui weekend este plătită, chiar dublu, deoarece zilele de weekend reprezintă zile de odihnă, iar cei care aleg să muncească în acel interval de timp sunt recompensați. 

Pe lista celorlalte avantaje pe care piața muncii din România le oferă muncitorilor străini, precum celor din Asia, se numără și cazarea asigurată, mesele oferite din partea angajatorului și decontarea transportului. Deoarece oamenii care vin din alte țări nu au o locuință în România, angajatorii trebuie să le asigure cazarea pe toată durata contractului de muncă. Pe lângă asta, o masă în  timpul zilei, care este esențială pentru a da randament în timpul programului de muncă, este oferită tot de angajator. În acest fel, angajații nu doar că economisesc timp și sunt scutiți de anumite sarcini care pot provoca stres, dar au și posibilitatea de a strânge mai mulți bani pentru cei de acasă.

În România, muncitorii din alte țări sunt tratați la fel ca restul românilor. Diferențierile nu fac parte din etica și codul moral al unui mediu de lucru, așa că nu va exista problema discriminărilor. Salariile sunt aceleași ca și ale românilor, iar respectul acordat este, de asemenea, același. Angajații sunt răsplătiți pentru efortul și seriozitatea de care dau dovadă,  iar dacă după încheierea perioadei contractuale doresc să muncească în continuare în aceeași companie, angajatorii obișnuiesc să îi recompenseze cu bilete de avion dus-întors până în țara de origine. 

Așadar, acestea sunt câteva dintre beneficiile pe care o țară precum România le oferă angajaților săi. Tocmai din aceste motive, tot mai mulți străini își caută locuri de muncă în această țară.

 

Sursa foto: unsplash.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *