De ce Xi Jinping are două ceşti de ceai în…

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Dacă s-a întâmplat să urmăriţi reuniunea anuală a Congresului Naţional al Poporului din China, s-ar putea să fi observat ceva ciudat, dar asta dacă aţi fost foarte atent: preşedintele Chinei, Xi Jinping, are ceva ce alţii nu au: două ceşti de ceai în loc de una, în faţa sa, pe pupitru, relatează BBC, care încearcă să analizeze ce semnificaţie are acest fapt.


Reuniunea comuniştilor din China, cunoscută şi sub numele de „Cele două sesiuni”, este aproape un spectacol. Congresul Naţional al Poporului este echivalentul unui parlament al ţării, care este, teoretic, cel mai puternic organ al statului. În realitate, acesta acţionează doar ca un decor pentru Partidul Comunist Chinez aflat la guvernare, adoptând formal legi-cheie pe baza unor decizii care deja au fost luate.

Evenimentul care are loc în prezent pentru două săptămâni la Beijing se numeşte „Cele două sesiuni” deoarece atât Congresul Naţional al Poporului (CNP), cât şi Conferinţa Consultativă Politică a Poporului Chinez (CCPPC) îşi ţin reuniunile anuale separat, dar în acelaşi timp. CPPCC este un organism consultativ, iar CNP, care numără 3.000 de membri, este organul legislativ al Partidului Comunist Chinez, dar este în mare parte doar un parlament de formă. Printre membrii săi se numără directori ai unor companii, oameni care se remarcă prin realizări şi celebrităţi. De pildă, luni, presa de stat a relatat că una dintre primele femei pilot de vânătoare din ţară a fost numită delegat la Congres.

Celia Hatton, editorul BBC pentru Asia-Pacific, analizează de ce preşedinte Xi are două ceşti de ceai pe pupitru şi explică de ce ar putea fi o demonstraţie subtilă de putere:

„Poate părea un detaliu nesemnficativ, dar în politica elitelor chineze, simbolismul contează. Împăraţii chinezi, de pildă, erau singurii care aveau voie să poarte culoarea galbenă. Prin urmare, chiar şi lucrurile mărunte, cum ar fi două ceşti de ceai, îl fac deosebit pe Xi Jinping.

Apariţia lui Xi Jinping cu două ceşti de ceai în faţă a început de fapt din 2021, dar toată lumea a crezut că este vorba despre o chestie care are legătură cu Covid-ul.

Uneori, puterea lui Xi Jinping este mai evidentă, cum a fost anul trecut, când la marele congres al Partidului Comunist, din octombrie, predecesorul lui Xi Jinping în funcţie, Hu Jintao, a fost practic ridicat de la prezidiu şi dat afară din sală. Motivul oficial ar fi fost că s-a simţit rău, dar imaginile arată că se întâmpla cumva împotriva voinţei lui. Încă nu se ştie nici până astăzi ce s-a întâmplat de fapt atunci.

Cert este că după aceea, Xi Jinping s-a confruntat cu proteste fără precedent din cauza politicii sale zero-Covid, iar săptămâna acesta a arătat că îşi păstrează puterea şi influenţa şi a propus schimbări guvernamentale majore, având grijă, între timp, chiar şi în cele mai mici detalii, să arate că el păstrează controlul.

Sau poate este doar foarte însetat?”

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa contact@news20.ro.

spot_imgspot_img