„De la început”, HBO Go. O distribuție de Hollywood într-un thriller în care nimic nu e ceea ce pare a fi – Film

Serviciile de streaming au mărit bugetul de producție și rivalizează cu filmele din cinematografe. „De la început”, o ecranizare după cartea „You Should Have Known Better” de Jean Hanff Korelitz, e cel mai bun exemplu. Nicole Kidman și Hugh Grant joacă într-o nouă miniserie creată de David E. Kelley și produsă de HBO, care te ține în suspans de la primul episod și până afli cine e criminalul.

Într-un an în care mersul la cinema a fost sporadic, în aer liber sau deloc, serviciile de streaming ne-au oferit cea mai bună alternativă pentru filme și seriale. Chiar mai mult decât de obicei, pentru că dacă am fost cetățeni responsabili am stat o bună parte din 2020 între patru pereți. Asta va continua și în următoarele luni.

Din fericire, ne așteaptă o iarnă cu content suficient. Platformele au intrat într-o cursă pentru cele mai faine povești spuse de cei mai mari scenariști, regizori și actori. În categoria asta intră și „The Undoing”, sau „De la început” în română, cea mai nouă miniserie produsă de HBO.

E un show creat de David E. Kelley, care a lucrat și la Big Little Lies, un alt succes HBO. Susanne Bier e în scaunul de regizor, cunoscută pentru „In A Better World”, „After The Wedding” și „Bird Box”, iar în rolurile principale îi avem pe Nicole Kidman, Hugh Grant sau Donald Sutherland, actori care nu au nevoie de nicio prezentare.

Cu o astfel de echipă e clar de ce producțiile de pe serviciile de streaming rivalizează cu cele din cinematografe. „The Undoing” a debutat în 26 octombrie pe HBO și HBO GO. E o mini serie de șase episoade, un thriller în care nimic nu e evident și nimeni nu e ceea ce pare. Le-am văzut pe primele cinci episoade și o să-ți zic de ce merită să-l urmărești în fiecare săptămână.

În „De la început”, totul începe cu o crimă

„The Undoing” e un fel de „first world problems” pentru ăia 1%. Vorbim de oameni extraordinar de bogați care-și complică viața pentru că o duc prea bine. Din primul episod aflăm că Grace, personajul lui Kidman, are o viața perfectă. Psiholog de profesie, căsătorită cu un oncolog care o iubește, are și un copil la o școală privată. Pe lângă toate astea, ca cireașa de pe tort, e și fericită. Toate ingredientele pentru o tragedie monumentală.

Lucrurile se schimbă când face cunoștință cu Elena Alves, o femeie extraordinar de frumoasă, cu care dezvoltă o relație ciudată. Așa cum e obiceiul la școlile americane super elitiste, fiul Elenei a fost acceptat pentru că vine dintr-o clasă socială inferioară.

În timpul unei întâlniri al mamelor elevilor, în care organizează ceva licitație pompoasă, Elena e marginalizată din priviri. Grace simte empatie pentru ea, din cauza faptului că are o situație materială diferită și psihologia te învață să reacționezi în astfel de cazuri, dar apoi lucrurile se schimbă radical.

Începe să fie atrasă de ea. Elena se plimbă dezbrăcată în fața ei și apoi o sărută într-un lift. La câteva ore după pupic, Elena e omorâtă brutal cu un ciocan. Cam tot pe atunci dispare și Jonathan, soțul lui Grace.

Și nimeni nu știe ce va urma

Acum o să încerc să-ți explic ce se întâmplă în următoarele patru episoade, fără prea multe spoilere. Dispariția lui Jonathan nu e o coincidență. Inițial, poliția îl suspectează pe soțul Elenei, alegere evidentă, dar nu pentru multă vreme. Toată atenția va fi focusată pe Jonathan, care e disecat de toate personajele, în special de poliție, care parcă o hărțuiesc pe Grace și îi strigă în urechi „uite cine e omul ăsta care te-a luat de nevastă” de atâtea ori încât biata femeie își va pierde orice speranță în el și în neamul omenesc.

Cel puțin pentru o perioadă scurtă de timp. Grace e atât de fascinantă de șarmul lui Hugh Grant încât îl apără chiar și atunci când nu ar trebui să o facă. Aici intervine dilema ei și motivul pentru care se tot plimbă prin New York fără o direcție anume. Nu mai știe ce să creadă. Viața ei perfectă se transformă dintr-o iluzie într-o realitate oribilă pe care nu vrea s-o accepte.

Partea cea mai interesantă la „The Undoing” e că scenariștii s-au decis să analizeze în paralel personalitatea lui Jonathan cu aflarea criminalului. Asta înseamnă că am început de la dorința de a afla cine a omorât-o pe Elena și am ajuns să ne punem întrebări despre personajul lui Hugh Grant. Dacă e sociopat și periculos pentru Grace. Chestiile astea două se pot intersecta dar nu neapărat.

La un moment dat toți oamenii de pe ecran par suspecți. După primele cinci episoade sunt aproape sigur că oricine ar fi putut s-o omoare pe Elena, inclusiv detectivul ăla inexpresiv, care o terorizează pe Grace. Nimeni nu e de încredere. Poate că Hugh Grant e sociopat dar e foarte posibil să fie nevinovat. Sau poate că el a făcut-o. Asta ce spune despre Grace?

Fiecare episod se termină în suspans. Te prinde și nu te mai lasă, cu toate că asta poate fi și frustrant. Vrei neapărat să vezi ce urmează dar trebuie să aștepți încă o săptămână. Crede-mă, merită așteptarea, mai ales în contextul actual, când nimic nu e previzibil. După opt luni în care percepția noastră asupra realității a fost pusă la încercare e bine să evadezi în ficțiune, unde lucrurile sunt și mai îngrozitoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *