Decizie a Mitropoliei Moldovei: Racla cu moaștele Sfintei Parascheva va fi scoasă miercuri în curtea Catedralei din Iași – Esential

Racla cu moaştele Sfintei Parascheva va fi scoasă miercuri în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași, a anunțat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Constantin Sturzu. Anunțul vine pe fondul unor critici dure la vârful Bisericii, în urma deciziei autorităților de a interzice pelerinajul de Sfânta Parascheva pentru cei care nu locuiesc la Iași.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Constantin Sturzu, a anunțat că miercuri se va sluji Sfânta Liturghie începând cu ora 9.00, pe podiumul amenajat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Catedralei Mitropolitane din Iași.

Soborul de ierarhi, preoți și diaconi va fi restrâns, cel mai probabil la maximum 15 persoane. Nu vor fi ierarhi din străinătate sau din alte zone din țară, ci doar din zona Moldovei.

  • “În zona din fața acestui podium vor fi amplasate scaune plasate la doi metri unul de celălalt pe toate direcțiile, scaune ce vor marca locul unde vor sta credincioșii. Din păcate, având în vedere restricția impusă la nivel național, doar cei care au reședința în municipiul Iași vor putea pătrunde în acest spațiu, după principiul primul venit, primul care ocupă un loc. Tot aici, pe aceste scaune din fața podiumului, vor sta și cei aproximativ 50 de invitați ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, reprezentanți ai unor instituții sau personalități din domenii precum medicina, cultura sau educația.
  • Cei care nu vor putea pătrunde în acest perimetru vor putea să urmărească momentul solemn al Sfintei Liturghii pe două ecrane mari amplasate pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – unul cu orientare spre Piața Unirii, celălalt spre Palatul Culturii”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, conform Mediafax.

De asemenea, marți seara va începe împodobirea cu flori a baldachinului din curtea Catedralei Mitropolitane de către aceeași familie din București care îl înfrumusețează în fiecare an.

  • “Cel mai probabil, în această noapte sau mâine dimineață devreme se va scoate racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și va fi depusă în acest baldachin. E un moment tradițional, datând de dinainte de 1989, ca măcar în ziua de 14 octombrie racla să fie scoasă din Catedrala Mitropolitană. În anii anteriori, racla era scoasă afară mai devreme de momentul prăznuirii, întrucât rândul pelerinilor era atât de mare încât nu putea fi gestionat doar în interiorul lăcașului de cult și în curte”, a adăugat Constantin Sturzu.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei, este sărbătorită de credincioși în 14 octombrie, iar an de an mii de oameni participă timp de câteva zile la pelerinajul de la Iași. În acest an, din cauza pandemiei de COVID-19, autoritățile centrale au decis interzicerea pelerinajului pentru cei care nu locuiesc la Iași, decizie care a aprovocat reacții dure la vârful Bisericii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *