Delegația FMI își începe luni vizita la București / Timp de două săptămâni va discuta cu autoritățile și cu reprezentanți ai mediului privat

O echipă a FMI condusă de domnul Jan Kees Martijn va efectua o vizită în Bucureştiul în perioada 30 mai – 10 iunie 2022 pentru întâlnirea periodică pe care o are cu autoritățile române (în cadrul procedurii de monitorizare denumite generic “Article IV Consultations”), se arată într-un mesaj transmis de Fond.

Fondul Monetar InternationalFoto: Graeme Sloan / ddp USA / Profimedia

Echipa FMI va discuta despre evoluțiile și politicile economice cu oficiali din Ministerul de Finanțe, Banca Națională a României, agenții guvernamentale, dar şi cu reprezentanţii din sectorul privat şi non-guvernamental.

La sfârșitul vizitei, ar urma să fie organizată o conferință de presă, se mai arată în mesajul FMI.

România este membră a Fondului Monetar Internaţional (FMI) din anul 1972, având o cotă de participare de 0,38% din cota totală

România deţine 19 572 voturi, echivalentul a 0,39% din total. În cadrul FMI, România face parte din grupa de ţări (constituenţă) care include: Armenia, Belgia, Bulgaria, Bosnia Herțegovina, Cipru, Croația, Georgia, Israel, Luxemburg, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Olanda, Ucraina, iar începând din 16 octombrie 2020 și Andorra.

Poziţia de guvernator al României la FMI este deţinută de guvernatorul BNR, iar cea de guvernator supleant de secretarul de stat din Ministerul Finanţelor coordonator al activităţii privind elaborarea legislaţiei, politicilor şi reglementărilor contabile şi fiscale.

România a acceptat obligaţiile prevăzute în Articolul VIII al Statutului FMI la 25 martie 1998. Prin acestea, România se angajează să nu recurgă la introducerea de restricţii cu privire la efectuarea plăţilor şi transferurilor pentru tranzacţii internaţionale curente şi să nu participe la aranjamente valutare discriminatorii sau practici valutare multiple, fără aprobarea/consultarea FMI. (Comunicat FMI: “Romania Accepts Article VIII Obligations”).

Începând cu anul 1991, asistenţa financiară acordată de FMI s-a concretizat în aprobarea unui număr de zece acorduri stand-by. De asemenea, la începutul anilor ‘90 au fost derulate trei împrumuturi speciale în cadrul unor facilități de finanțare. Din ultimele trei acorduri stand-by, aprobate de FMI în anii 2009, 2011 și 2013, România a efectuat trageri în valoare de 10,57 miliarde DST 1 (aproximativ 11,9 miliarde euro) doar din cel aprobat în 2009.

Acordurile aprobate în 2011 și 2013 au fost de tip preventiv, autoritățile române neefectuând nicio tragere din sumele aprobate (aproximativ 3,5 miliarde euro cel din 2011 și 1,98 miliarde euro cel din 2013).

În calitate de stat membru, România furnizează FMI informaţii şi participă la consultări anuale, în conformitate cu prevederile Articolului IV al Statutului FMI, în urma cărora FMI elaborează un raport de țară.

În calitate de ţară membră, România a beneficiat de-a lungul timpului de asistenţă tehnică în câteva domenii, incluzând politica monetară şi organizarea băncii centrale, supravegherea şi reglementarea bancară şi statistică.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *