Descurajarea nucleară rezistă în Ucraina. Pentru cât timp?

Atacurile masive de astăzi ale Federaţiei Ruse, dincolo de oroarea absolută provocată şi de reprobiul internaţional, dincolo de cruzimea şi inutilitatea unui gest barbar care se încadrează în definiţia crimelor de război, au arătat că, deocamdată, Vladimir Putin este constrâns să nu escaladeze acest conflict dincolo de limita impusă de starea propriului său arsenal miliitar. Ameninţările nucleare nu au acoperire în realitate. Concluzia ultimelor evoluţii ale războiului din Ucraina este că “deterrence is holding” – descurajarea (nucleară) a rezistat şi de această dată. Pentru cât timp nu se poate preciza. Din păcate.

Radu CarpFoto: Arhiva personala

Cu exact 60 de ani în urmă criza rachetelor din Cuba era în plină desfăşurare. Anihilarea reciprocă nucleară a fost oprită din cursul ei în ultimul moment, atât SUA, cât şi URSS înţelegând posibilele consecinţe ale escaladării în continuare.

Astăzi această lecţie nu este pe deplin înţeleasă, într-o lume în care arsenalul nuclear este mult mai numeros şi mai greu de controlat decât în 1962. Kim Jong-un a ameninţat cu un atac nuclear în repetate rânduri dar presiunile asupra sa în privinţa dezescaladării au dat rezultate, chiar dacă foarte recent Coreea de Nord a efectuat un test nuclear care a pus în gardă Coreea de Sud şi aliaţii săi.

Vladimir Putin acţionează diferit, infinit mai grav decât toţi liderii ţărilor autoritare care au un arsenal nuclear. Ameninţările sale nucleare sunt repetate şi, de foarte multe ori, sunt reluate de apropiaţii săi. De la începutul războiului din Ucraina, ameninţarea nucleară a făcut parte din vocabularul obişnuit al liderului de la Kremlin. Odată cu anexarea ilegală a unor teritorii din Ucraina, ameninţarea sa a fost directă: toate sistemele de apărare disponibile vor fi folosite pentru a apăra integritatea teritorială a Federaţiei Ruse, inclusiv teritoriile alipite cu forţa. Stiind că această ameninţare nucleară a mai fost exprimată de la începutul războiului, Vladimir Putin a ţinut să precizeze că de data aceasta nu glumeşte. Răspunsul SUA – singura putere nucleară care poate face faţă credibil ameninţărilor de la Moscova – a fost foarte prompt: Jake Sullivan a declarat că Federaţia Rusă va suferi consecinţe catastrofale dacă va iniţia un atac nuclear. Distrugerea parţială a podului din strâmtoarea Kerci a dus la o nouă retorică a ameninţărilor de la Moscova. Suntem într-o etapă de escaladare a războiului din Ucraina şi se pune firesc întrebarea cât de credibile sunt ameninţările lui Vladimir Putin.

Pentru a răspunde la această întrebare, ar trebui să vedem cât de asemănătoare sunt criza rachetelor din Cuba şi situaţia actuală. Singura asemănare este că cele două crize s-au produs la graniţa unei puteri nucleare: Cuba se află în proximitatea SUA, Ucraina se află la graniţa Federaţiei Ruse. Paralela se opreşte însă aici. Criza din 1962 a durat 13 zile. Ameninţarea nucleară din Ucraina a fost făcută cu mai mult de şapte luni în urmă. Actuala escaladare nucleară a trecut prin două etape diferite: iniţial s-a crezut că Putin va dori intensificarea ofensivei sale armate prin folosirea armelor nucleare; astăzi se crede că este posibilă folosirea armelor nucleare pentru a ieşi din defensiva pe care forţele armate ruse sunt obligate să o practice. În 1962 teritoriul SUA era ameninţat, nu s-a făcut la vremea respectivă nicio referire la teritoriul statelor membre NATO. În prezent ameninţarea este mai difuză: Putin se referă nu doar la teritoriul Ucrainei, ci lasă să se înţeleagă că întreg Occidentul este vizat. O altă diferenţă este că în 1962 nici preşedintele Kennedy, nici Hruşciov nu doreau un război nuclear. Suntem astăzi la fel de siguri în privinţa intenţiilor lui Vladimir Putin? Răspunsul este din păcate negativ. La Kremlin Putin pare că este din în ce mai izolat, toate informaţiile converg în direcţia unor decizii pe care le ia de unul singur, fără a asculta în vreun fel de cei apropiaţi. Izolarea duce la decizii imprevizibile, unele chiar de neînţeles de către cei care fac parte din ierarhia puterii.

Însă cea mai importantă diferenţă este că în 1962 se aveau în vedere armele nucleare strategice, iar astăzi se vorbeşte despre armele nucleare “tactice” care au o rază mai mică de acţiune.

În timpul Războiului Rece, NATO şi URSS s-au dotat progresiv cu aceste arme nucleare tactice dar după căderea comunismului NATO a ajuns la concluzia că arsenalul său militar are nevoie mai puţin de acest armament nuclear strategic şi l-a înlocuit cu armament convenţional dar de mare precizie. Federaţia Rusă ca succesoare a URSS a moştenit acest arsenal şi l-a considerat ca un dar de preţ pe care trebuie să-şi bazeze securitatea sa naţională. Aşa se explică de ce Federaţia Rusă deţine în prezent peste 2000 de astfel de arme nucleare tactice dar nu a avansat prea mult în direcţia dotării cu armament de precizie. Până la începerea războiului din Ucraina se considera că s-a ajuns într-un fel la un echilibru de putere în Europa, privind global ecuaţia convenţional – nuclear. În prezent, Federaţia Rusă consideră că are un avantaj al armelor nucleare tactice şi ar dori ca acest avantaj să fie transformat într-un avantaj pe câmpul de luptă.

Acest argument nu reflectă întocmai realitatea existentă. Armele nucleare tactice ale Federaţiei Ruse nu sunt instalate pe rachete sau avioane, ci se află în diferite depozite pe întreg teritoriul său imens. Există 12 depozite importante, unul dintre ele fiind la Belgorod, în apropiere de graniţa cu Ucraina. Există de asemenea 34 de baze de unde armele nucleare tactice pot fi lansate. În caz de acţiune, armele nucleare tactice pot fi mutate din depozite în bazele de lansare. Până în acest moment, nu a fost detectată nicio mişcare în acest sens, iar teritoriul Federaţiei Ruse este atent monitorizat de aliaţii occidentali. Avem în vedere în acest caz operaţiuni complexe de încărcare – descărcare care pot dura mai multe zile.

Situaţia nu este însă deloc simplă, aşa cum o înfăţişează Vladimir Putin. Armele nucleare tactice ruse sunt foarte vechi. Ca orice produs, au un termen de valabilitate, iar în multe cazuri acest termen a expirat. Pentru a vedea dacă sunt funcţionale sau nu, trebuie testate. Cine însă şi-ar asuma în acest moment riscul testării fără ca însăşi testarea să nu fie considerată un act de escaladare nucleară căruia trebuie să i se răspundă? De asemenea, apare întrebarea legitimă: aceste arme nucleare tactice se potrivesc cu sistemele de lansare moderne din dotarea armatei ruse, de tip Iskander sau Kinjal? Deocamdată nu avem un răspuns la această întrebare. Nici Putin nu îl are.

O altă întrebare legitimă este dacă lanţul de comandă va funcţiona în cazul decizei politice de a folosi arme nucleare tactice. Atunci când s-a dat ordinul de iniţiere a „operaţiunii militare speciale”, acest lanţ de comandă a funcţionat. Va mai funcţiona şi de această dată? Putin se confruntă cu o revoltă în cercul său intim legată de eşecurile militare din ultima perioadă. Întărind forţele armate cu mercenari Wagner, ceceni şi recruţi mobilizaţi cu forţa, Putin şi-a asumat în mod conştient un risc: acela de a înfrunta nu numai nemulţumirile armatei dar şi pe cele ale celorlalţi care luptă în Ucraina. Acest risc devine pe zi ce trece mai greu de gestionat. Prigojin şi Kadîrov îi contestă direct pe Şoigu şi Gherasimov. Deşi dinamica relaţiilor de putere de la Kremlin nu este clară, este necesar să facem un exerciţiu de imaginaţie: dacă Putin ar testa lanţul de comandă în acest moment, s-ar putea să aibă surprize. Nu toţi cei din anturajul său direct au interes ca Putin să folosească armele nucleare tactice. Unii cunosc consecinţele unui astfel de gest, alţii nu le cunosc dar folosesc acest moment pentru a contesta autoritatea liderului şi a se ridica astfel ei înşişi pe verticala puterii. Probabil că mulţi din cercul de putere de la Kremlin înţeleg că executarea unui asemenea ordin ar atrage tragerea la răspundere într-o epocă post-Putin. Pe de altă parte, mulţi înţeleg că neexecutarea unui astfel de ordin atrage cu siguranţă răspunderea din partea sistemului de putere. Altfel spus, neexecutarea unui asemenea ordin poate atrage ani grei de închisoare în Siberia dar executarea lui poate atrage ani şi mai grei de închisoare – poate nu doar în Siberia dar şi la Haga. Cum să iei o asemenea decizie când ştii că ai la îndemână un armament precar, expirat, iar riscul unui eşec monumental poate atrage, şi în această ipoteză, răspunderea celui care a reacţionat pozitiv pe lanţul de comandă?

Să presupunem însă că Vladimir Putin ar da acest ordin şi ar exista dorinţa de a-l executa. Imediat ce se va pune în funcţiune decizia pe lanţul de comandă, aliaţii occidentali vor ştii orice mişcare. Mai mult, SUA a transmis un mesaj fără echivoc: price deplasare a armelor nucleare tactice din locurile unde se află în prezent va atrage eliminarea lor cu rachete ghidate cu rază lungă de acţiune. Admiţînd că armele nucleare tactice ar fi toate în stare bună de funcţionare (ceea ce este puţin probabil), vehiculele pe care ar fi montate pentru transport nu au cum să arate altfel decât starea precară a echipamentului militar rus demonstrată cu prisosinţă în Ucraina. Riscul nu este să fie folosite armele nucleare tactice pe câmpul de luptă, ci ca acestea să se dezintegreze pe parcurs, pe teritoriul Federaţiei Ruse, provocând neinenţionat o catastrofă nucleară în ţara pe care Vladimir Putin pretinde că o apără.

Liderul de la Kremlin ameninţă cu folosirea armamentului nuclear dar are de fapt la îndemână opţiuni limitate. Acestea sunt: un test demonstrativ, un atac asupra teritoriul Ucrainei sau un atac asupra teritoriului unor state membre NATO. Un test nuclear ar putea să aibă loc sub pământ sau în aer, aproape sau departe de Ucraina. Un test asupra teritoriului Ucrainei nu ar produce daune dar ar crea un şoc electromagnetic care ar face ca multe echipamente şi comunicaţii electronice să fie inutilizabile. În apropiere de Ucraina, Federaţia Rusă ar putea folosi Marea Neagră pentru un test nuclear dar după atacul asupra podului din strâmtoarea Kerci marina rusă este foarte atentă cu folosirea acestui spaţiu maritim. Un atac asupra teritoriului ucrainean ar putea avea în vedere obiective militare dar şi civile, după felul cum a fost folosit armamentul convenţional până acum. Un asemenea atac nu ar avea foarte mari efecte: armata ucraineană este în prezent dispersată pe zone foarte largi. The Economist a publicat recent concluziile unui studiu care arată că o bombă nucleară de dimensiunile celei de la Hiroşima nu ar distruge decât 13 tancuri şi nu ar neutraliza decât o brigadă, între 3000 şi 5000 de militari, în ipoteza în care aceştia ar fi concentraţi într-un singur loc. Simularea a fost făcută în cazul unui conflict între India şi Pakistan dar concluziile sunt valabile şi pentru Ucraina. Nu încape îndoială că Vladimir Putin cunoaşte rezultatele unor astfel de simulări, în ipoteza foarte probabilă în care cea prezentată nu este singura. Concluzia nu poate fi decât aceea că folosirea armelor nucleare tactice nu merită efortul.

Federaţia Rusă a fost avertizată asupra consecinţelor la care se expune dacă va recurge la armamentul nuclear. Mai întâi Hidges a fost foarte explicit, apoi Petreus a fost şi mai explicit pentru ca ulterior Administraţia Biden să dea asigurări că aceste consecinţe au fost transmise părţii ruse (dar nu vor fi făcute publice, din raţiuni evidfente).

Dacă decide folosirea armamentul nuclear sub forma unor arme tactice, Vladimir Putin poate încerca să ţintească nave militare SUA din Marea Mediterană sau facilităţi militare situate pe teritoriul statelor membre NATO. În acest caz, riposta SUA va fi aceeaşi, posibil cu o intensitate mai mare dar îndreptată direct împotriva Federaţiei Ruse. Orice ar încerca să facă, Putin cunoaşte consecinţele. Iar starea precară a armamentului nuclear şi incertitudinile privind lanţul de comandă sunt argumente suficiente pentru a nu lansa un atac nuclear.

The Guardian relata recent despre faptul că în 2016 administraţia Obama a efectuat o simulare pentru a vedea ce xse întâmplă în cazul în care Federaţia Rusă foloseşte arme nucleare tactice. Prima întrebare care s-a pus este dacă în acest caz SUA ori NATO ar trebui să folosească arme nucleare, iar răspunsul majorităţii participanţilor a fost că sunt suficiente armele convenţionale. Argumentul celor aflaţi în minoritate a fost că dacă nu sunt folosite arme nucleare ca răspuns la un atac nuclear întreaga ecuaţie de descurajare din relaţia cu Federaţia Rusă nu va mai funcţiona, iar Putin va fi îndemnat implicit să mai folosească arme nucleare. Alţi participanţi au răspuns că ar trebui ca, în cazul în care Federaţia Rusă foloseşte arme nucleare tactice, răspunsul ar trebui să fie îndreptat împotriva Belarus, în calitate de susţinător al atacului nuclear rus dar care nu este direct combatant, pentru a evita escaladarea loviturilor nucleare.

În 2019 a mai fost organizată o altă simulare care a avut ca obiect folosirea armelor nucleare în Ucraina. Rezultatele nu au fost făcute publice dar unul dintre participanţi a declarat, sub protecţia anonimatului că „nu au fost deznodăminte fericite”. Ce s-ar putea întâmpla însă în mod concret în acest caz? Trupe NATO ar putea fi desfăşurate în Ucraina şi/sau ţinte militare pe teritoriul Federaţiei Ruse ar fi avute în vedere, ori ar putea fi declanşat un atac devastator asupra flotei ruse din Marea Neagră. Întrebarea momentului la care decidenţii de la Washington trebuie să răspundă este dacă trebuie dat un răspuns de asemenea amploare. Obama a dat un răspuns negativ, prin poziţionarea sa de după alipirea Crimeii. Nici Trump nu a manifestat o determinare mai mare. Se pare însă că actuala administraţie Biden a luat în serios în calcul o asemenea posibilitate de a interveni dacă Putin va folosi arme nucleare tactice, iar această posibilitate a fost transmisă Moscovei prin canale militare şi diplomatice. Argumentul principal este că a lăsa fără răspuns un asemenea gest al Federaţiei Ruse ar încuraja autocraţi din întreaga lume care deţin arme nucleare să procedeze la fel, să anexeze teritorii ale ţărilor vecine şi apoi să ameninţe cu folosirea armelor nucleare.Citeste intregul artiol si comenteaza pe Contributors.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *