„Haideți sa nu facem un carcalete”. Ce a discutat Ciolacu cu primarii PSD despre mărirea taxelor locale

Președintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, luni, la finalul întâlnirii cu primarii PSD că se caută o nouă formulă de aplicare a impozitului pe proprietate. Potrivit liderului PSD, aleșii locali vor veni cu o propunere în următoarea perioadă.

Marcel CiolacuFoto: AGERPRES

„Nu e foarte clar amendamentul şi vor să vină cu anumite lămuriri şi o să vină şi ei cu o propunere la liderii de grup. Haideți să nu facem un carcalete. Mărirea taxelor locale sub nicio formă nu ajută bugetul de stat de unde se dau măriri de salarii sau pensii. Sunt două lucruri total diferite. Au o altă formulă şi viziune primarii de municipiu, iar AMR va face o propunere. Ştiţi foarte bine că această mărire pe proprietăţi care ajută bugetele locale a fost făcută acum trei luni de zile, prin ordonanţă de urgenţă.(…) Primarii au venit şi au explicat tehnic că nu se poate face acest lucru. S-a venit cu acest amendament cu mărire de 50%, dar coeficientul rămânând același cu alte cuvinte era o descentralizare și fiecare primar venea și propunea dacă mărește sau nu . Cu grila notarială lucrurile erau foarte clare, în funcţie de unde ai proprietatea. Acum se caută altă formulă ca să fie aplicabilă şi corectă”, a declarat Marcel Ciolacu, după şedinţa de luni a Consiliului Politic Naţional al PSD.

Declarația președintelui Marcel Ciolacu are loc după ședința cu primarii PSD care și-au exprimat nemulțumirea față de soluția găsită de ministerul Finanțelor condus de social democratul Adrian Câciu. Mai exact, primarii nu sunt de acord cu propunerea discutată în Parlament la comisiile de specialitate pe zona impozitelor pe proprietate în sensul menținerii formei actuale a legii, dar cu mărirea valorii impozitabile cu 50%.

Reamintim că săptămâna trecută la ordonanța privind majorarea taxelor, senatorii coaliției PSD-PNL-UDMR au depus un amendament care prevedea creşterea cu 50% a valorii impozabile. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că varianta privind stabilirea acestor impozite după grilele notariale a fost amânată, după ce autorităţile locale au atenţionat că ar fi imposibil de realizat până la finalul anului 2022.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *