Președintele american Donald Trump a discutat săptămâna trecută cu puternicul șef al armatei pakistaneze, Asim Munir, înaintea vizitei acestuia la Teheran, care a avut loc luni, potrivit a trei surse pakistaneze, una dintre acestea afirmând că principala solicitare a SUA a fost ca Pakistanul să-și folosească influența pentru a readuce Iranul la masa negocierilor, informează Reuters.
Săptămâna trecută, Trump a avertizat că vor exista consecințe economice împotriva oricărei țări care ar oferi „orice fel de sprijin vital Iranului”, în contextul eforturilor sale de a izola Republica Islamică. La rândul său, Iranul a promis că va opri toate exporturile de petrol din Golf.
Convorbirea telefonică de săptămâna trecută, despre care nu s-a știut până acum, a fost inițiată de Trump, potrivit a două surse pakistaneze.
Biroul de presă al Casei Albe nu a răspuns imediat unei solicitări din partea Reuters pentru a oferi informații suplimentare. Nu este clar ce au discutat în detaliu Munir și Trump.
Mareșalul Asim Munir a sosit luni la Teheran, însoțit de ministrul pakistanez de Interne, Mohsin Naqvi, armata pakistaneză precizând că deplasarea acestuia face „parte din eforturile Pakistanului de a promova pacea și stabilitatea regională”.
Ulterior în cursul zilei, șeful armatei pakistaneze, care s-a impus ca un intermediar-cheie între SUA și Iran, a discutat la Teheran cu președintele iranian Masoud Pezeshkian, a anunțat televiziunea de stat iraniană, potrivit AFP.
Mai devreme, o sursă iraniană de rang înalt declarase pentru Reuters că mareșalul Munir vine la Teheran „pentru a reduce decalajele dintre Iran și SUA” în scopul de a preveni reluarea războiului.
La Teheran, Munir s-a întâlnit, de asemenea, cu negociatorul-șef iranian și președinte al Parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf, precum și cu secretarul Consiliului suprem de securitate națională din Iran, Mohsen Rezaei, relatase anterior televiziunea de stat.
Pakistanul, care a jucat acest rol cheie de mediere între Washington și Teheran în 2026, a rămas un partener comercial al Iranului pe tot parcursul recentelor confruntări.
Se preconizează că Munir se va întâlni și cu persoane apropiate de liderul suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, a precizat o sursă pakistaneză.
O altă sursă din cadrul guvernului pakistanez a mai spus pentru Reuters că, deși tensiunile dintre SUA și Iran constituie un punct central al vizitei, este de așteptat ca Munir să discute și despre recentele atacuri ale luptătorilor houthi, aliniați cu Teheranul, asupra Arabiei Saudite (un aliat al Pakistanului), precum și despre acordul de apărare reciprocă semnat recent între Pakistan, Turcia și Arabia Saudită.
Eforturile anterioare de mediere ale Pakistanului între SUA și Iran au dus la semnarea, în iunie, a unui acord de pace provizoriu. Însă Memorandumul de la Islamabad s-a clătinat rapid, pe fondul noilor confruntări între Iran și SUA, care au amenințat în ultimele săptămâni să degenereze într-un conflict regional mai amplu.
„Există un deficit de încredere de ambele părți”, a precizat o a treia sursă pakistaneză referindu-se la SUA și Iran, adăugând că obiectivul lui Munir este să atenueze lipsa de încredere reciprocă.
Luni, administrația de la Washington și-a afirmat intenția de a „tăia toate resursele economice” ale Iranului și a transmis, totodată, un avertisment ferm țărilor care vor continua să sprijine Teheranul. Iranul consideră însă noul anunț drept o „recunoaștere a înfrângerii” Statelor Unite.
Într-o conferință de presă la Washington, secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a prezentat o nouă serie de sancţiuni contra Iranului, care vor fi îndreptate împotriva sectoarelor considerate „vitale” pentru Teheran, inclusiv aurul, tehnologia, activele digitale, aviația și transportul maritim.






