Economist-șef: România este expusă actualelor turbulențe mai mult decât alte țări /  Miercuri, boardul BNR se reunește într-o ședință și nu e deloc clar ce decizii se vor lua

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Actualele turbulențe din piețele globale, stârnite literalmente peste noapte, de teama unei viitoare recesiuni în SUA, au loc cu doar două zile înainte ca boardul BNR să se reunească într-o ședință de politică monetară. Economiștii sunt însă împărțiți cu privire la deciziile care se vor lua acolo.

„Trebuie să fim îngrijorați (din cauza turbulențelor din piețele globale- n.red) dar nu panicați. Pentru România, partea proastă a unor astfel de episoade de turbulențe pe piețele financiare este că suntem destul de expuși în special prin prisma dependenței relativ ridicate de intrările de capital pentru finanțarea deficitului bugetar. O eventuală fugă a capitalurilor către piețe mai sigure ne-ar putea lăsa descoperiți pe termen scurt. Totuși avem și argumente care au funcționat destul de bine în trecut pentru a limita astfel de evenimente: stabilitatea cursului de schimb este observată și în general apreciată de investitorii de portofoliu, dobânzile ceva mai mari pe care le plătește România de asemenea, umbrela (și banii) UE etc. Un angajament credibil de reducere a deficitului bugetar ne-ar ajuta probabil cel mai mult”, a spus într-o discuție cu HotNews.ro Valentin Tătaru, economistul șef al ING Bank.

În opinia lui, BNR va menține miercuri dobânda de politică monetară la 6.75%. „Totuși, mai precizează Tătaru, având în vedere că noul raport asupra inflației care va fi aprobat în cadrul ședinței va conține probabil o prognoză mai optimistă cu privire la traiectoria inflației, o scădere a dobânzii nu ar fi deloc surprinzătoare. Înclinăm însă a crede că Banca Națională va urma o conduită prudentă și va mai aștepta cu scăderea dobânzilor, din mai multe motive:

-inflația serviciilor este în continuare foarte mare (peste 8.0%) iar presiunile salariale se vor menține ridicate

– consumul privat a accelerat puternic anul acesta

-băncile centrale din piețele dezvoltate (FED, BCE) dar și din regiune (în special din Polonia) nu dau semne clare cu privire la reducerea dobânzilor

-execuția bugetară arată că deficitul bugetar prognozat de 5,0% din PIB pentru 2024 va fi aproape sigur depășit nu doar marginal ci probabil cu mai mult de un punct procentual (prognoza noastră este de 7% din PIB pentru deficitul bugetar in 2024)

-recentele tensiuni din Orientul Mijlociu și potențialul impact al acestora asupra prețurilor petrolului și în general asupra fluxurilor de capital”, mai spune economistul șef al ING Bank.

Ciprian Dascălu- BCR: Avand în vedere deficitele gemene, Romania este expusă la turbulențele piețelor mai mult decat celelalte țări din regiunea Europei Centrale si de Est

BCR se așteaptă la o reducere a ratei cheie cu 25 puncte de baza la 6.50%. „Pe plan intern nu s-a schimbat nimic fundamental de la sedinta anterioara care sa determine opriprea ciclului de reducere a ratei dobanzii. Pe plan extern, pietele includ in pret scaderi mai acentuate de rata a dobanzii de catre BCE si Fed fata de acum o luna in urma. Decizia BNR a ratei din 7 august va fi probabil o decizie strânsă”, explică Dascălu pentru HotNews.ro

În procesul-verbal al reuniunii anterioare de stabilire a ratelor din 5 iulie BNR nu a lăsat prea multe indicii despre ce decizie va lua, cu excepția faptului că „scăderea ratei anuale a inflației în perioada recentă, dar și incertitudinea încă ridicată în jurul evoluțiilor pe un orizont de timp mai lung a justificat o scădere prudentă a ratei de politică monetară”.

De la ședința anterioară a BNR, inflația din iunie a scăzut în continuare cu 0,2 puncte procentuale, până la 4,9% a/a.

Inflația va crește iar în iulie, după care își va relua traiectoria de scădere

Inflația din iulie, care urmează să fie publicată pe 12 august, este probabil să crească pentru scurt timp la 5,2% a/a, în principal din cauza creșterii accizelor la combustibil, deși aceasta a fost inclusă în ipotezele de prognoză ale BNR, reluând ulterior traiectoria descendentă, mai arată economistul-șef al BCR

Astfel, nimic nu s-a schimbat cu adevărat pe frontul inflației de la întâlnirea anterioară a băncii centrale pentru a opri ciclul de reducere a ratelor. Prin urmare, ne așteptăm ca BNR să ofere încă o dată cu 25 pb la 6,50%. Vedem o probabilitate de 30% pentru o decizie de nmenținere a dobânzii, deoarece politica fiscală prezintă riscuri semnificative pentru procesul de dezinflație, mai spune Dascălu.

Piața mizează pe trei reduceri de dobândă de câte 25 pb de la BCE și 125 pb de relaxare ale  Fed până la sfârșitul anului. Ne așteptăm ca BNR să urmărească îndeaproape deciziile BCE. Mai sunt trei întâlniri de politică monetară ale BNR programate pentru acest an.

Estimăm inflația la 4,0% a/a până la sfârșitul anului 2024 și 3,7% a/a până la sfârșitul anului 2025, conchid oficialii BCR

spot_imgspot_img