Eforturile statelor civilizate în vederea descurajării Rusiei și Chinei încep să sporească – Capital

Recent, distrugătorul HMS Defender aparținând Marinei Regale Britanice s-a îndepărtat de vasul HMS Queen Elizabeth în vederea unei misiuni în Marea Neagră care ulterior a ilustrat imediat lipsa de onestitate a Rusiei. Acest episod s-a înscris într-o serie mai mare de asemenea episoade care demonstrează o rezistență sporită în fața atacurilor Rusiei și Chinei la adresa unei ordini internaționale bazate pe anumite reguli, arată The Washington Post. 

Vasul Defender s-a apropiat de coastele Crimeii prin ceea ce, în opinia Rusiei, ar fi apele sale teritoriale după ce, cu șapte ani în urmă, ea și-a insușit Crimeea scoțând-o de sub jurisdicția Ucrainei. Misiunea vasului Defender în apele ucrainene era aceea de a demonstra că legalitatea sechestrării peninsulei nu a fost niciodată recunoscută la nivel internațional. Rusia a ripostat pretinzând că ar fi deschis focul și ar fi lansat niște bombe cu fragmentație în apropierea vasului Defender care, potrivit afirmațiilor Rusiei, și-ar fi schimbat ulterior direcția.

Potrivit declarațiilor Ministerului britanic al Apărării, deși avioanele rusești au survolat vasul la mică înălțime, nu au fost lansate bombe, singurele focuri de armă s-au auzit dinspre niște manevre rusești programate în zonă cu mai multă vreme în urmă, iar vasul Defender nu și-a schimbat ruta.

Guvernul britanic afirmă că acest grup de crucișătoare, care aparține forțelor ofensive ale Marinei Regale, reprezintă cea mai ambițioasă mobilizarea armată a Regatului Unit din ultimele două decenii. Grupul, din care mai fac parte un distrugător al Marinei SUA și o fregată daneză, a lansat anterior operațiuni coordonate de la bordul vasului Queen Elizabeth, din estul Mării Mediterane, atacând forțele Statului Islamic, ceea ce făcuseră și Forțele Aeriene Regale timp de șapte ani, din Cipru.

Atitudinea Chinei 

Vasul Queen Elizabeth, numărându-se printre primele 18 vase de o asemenea mărime la nivel mondial, e totodată și cel mai mare vas construit vreodată pentru Marina Regală. În luna mai, înainte ca vasul să părăsească Marea Britanie,  guvernul a spus că, ajuns în Marea Chinei de Sud, unde China pretinde ilegal aproape întreaga suveranitate asupra teritoriului, vasul va fi o „prezență de încredere, dar nu se va angaja în confruntări”. Din nefericire, acest „neangajament în confruntări” înseamnă că grupul de vase nu va trece prin Strâmtoarea Taiwanului. Cu siguranță că Beijingul va interpreta acestă evitare ca pe un semn de slăbiciune. Și totuși, deși Armata Britanică este acum, numeric vorbind, cea mai redusă din ultimele trei secole, Marina Regală, cea mai formidabilă forță navală a Europei, sporește complicațiile pe care le-ar implica o confruntare cu avioanele de război chineze sau rusești.

Recent, Financial TImes relata despre niște manevre militare comune dintre SUA și Japonia – prezentate ca o instrucție în cazul unor operațiuni de ajutorare în urma unor calamități – în Marea Chinei de Sud și a Chinei de Est, precum și despre niște programe secrete pe tema unor tactici de război în cazul unui conflict cu China din cauza Taiwanului. Probabil că cineva s-a gândit că asemenea tactici – care-nu-mai- sunt-atât-de-secrete se pot face publice, întru edificarea Chinei. Cea mai vestică insulă din arhipelagul nipon se află la vreo sută de kilometri de Taiwan. Insulele Senkaku, din estul Chinei, se află sub administrația Japoniei, dar sunt reclamaate de China.

Heino Kinck, un oficial de la Pentagon care a coordonat relațiile militare cu Japonia și Taiwan spre sfârșitul Administrației Trump, a declarat în Financial Times următoarele: „Guvernul japonez a recunoscut tot mai des și chiar recunoaște public că apărarea Taiwanului este echivalentă cu apărarea Japoniei”. Printre probe se numără o teleconferință de la Hudson Institute din 28 iunie cu privire la “Transformarea Strategiei de Securitate a Japoniei”, când ministrul japonez al apărării, Yasuhide Nakayama, a calificat Strâmtoarea Taiwanului drept „pragul roșu al secolului XXI”.

”Suntem o familie”

„Trebuie să protejăm… Taiwanul ca pe o țară democratică”, a spus el. El a spus că Taiwanul este mai mult decât „un prieten” sau „un frate”, subliniind:  „Suntem o familie”. Evidențiind cooperarea tot mai strânsă dintre China și Rusia în manevre militare din apropierea Japoniei, el a subliniat importanța unor “manevre în Asia” ale armatelor europene.

Vicepremierul Japoniei, Taro Aso, a fost citat recent, spunând (la o întîlnire cu un finanțator politic) că o invazie a Taiwnului de către China ar amenința „supraviețuirea” Japoniei, așa că „Japonia și SUA trebuie să apere împreună Taiwanul”. Deși, oficial, Japonia susține politica legată de o singură Chină, o versiune tot mai vehiculată este aceea potrivit căreia Taiwanul și Republica Populară Chineză se înscriu cumva în aceeași politică.

The Wall Street Journal sublinia: „În echilibrul de putere între primele două mari economii ale lumii, SUA și China, cea de-a treia mare economie a lumii, Japonia, este de primă importan’ă”, Iar amiralul american  în retragere James Stavridis, fost comandat suprem al forțelor aliate ale NATO, spune că, „cu timpul”, politica SUA va fi aceea de a face China să se confrunte cu o „coaliție maritimă globală” din care, în afara Japoniei, să mai facă parte „Australia, Noua Zeelandă, India, Coreea de Sud, Singapore și Vietnam”.

Henry Kissinger spunea, nu fără motiv, că ne aflăm „în pragul” unui Război Rece cu China. Iar Vladimir Putin, care nutrește o extrem de mare nemulțumire față de modul în care s-a încheiat Războiul Rece, nu pare interesat ca Rusia să se împace cu rolul de țară normală, care să nu recurgă la o mitomanie gratuită. Așaadar, este bine de observat cum, pe zi ce trece, în toate zonele de pe glob, prin vorbe și fapte, țările civilizate adoptă niște măsuri aparent de mică importanță, dar care, acumulându-se, servesc descurajării.

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *