Evadare spectaculoasă a unui traficant de droguri condamnat la moarte în Indonezia: Timp de jumătate de an a săpat un tunel înspre sistemul de canalizare – International

​O evadare spectaculoasă a avut loc într-o închisoare din Indonezia. Un traficant chinez de droguri, condamnat la moarte, a evadat prin conductele de canalizare, relatează CNN și Mediafax.

Timp de șase luni bărbatul a săpat un tunel din celula sa în sistemul de canalizare, potrivit poliției locale, și acum este dat în urmărire internațională.

Cai Changpan, cunoscut şi sub numele de Cai Ji Fan, a fost închis în zona Tangerang, la periferia capitalei Jakarta, sub acuzaţia de contrabandă cu metamfetamină. Săptămâna trecută, el a scăpat săpând o gaură din celulă în ţevile de canalizare şi mai apoi într-un drum din afara închisorii, potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei din Jakarta, Yusri Yunus.

Cai plănuise această evadare de şase luni, potrivit colegului său de celulă. El a săpat gaura folosind instrumente dintr-un proiect de construcţie din bucătăria închisorii, a spus Yunus. Acesta şi-a programat evadarea când avea loc schimbarea gărzilor închisorii, potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei Generale Penitenciare din Indonezia, Rika Aprianti.

Cai fusese condamnat la moarte în 2017 pentru traficul a 135 de kilograme de metamfetamină, conform site-ului de ştiri indonezian detik.com, o anchetă a poliţiei a descoperind 70 de kilograme de metamfetamină ascunse în echipamente de lucru. A

ceasta nu este prima evadare a lui Cai. Tot în 2017, a scăpat dintr-un centru de detenţie al poliţiei din Jakarta prin spargerea unei găuri în peretele băii.

După cea mai recentă evadare, poliţiştii sunt în căutare sa, Cai fiind pe lista celor mai cautate persoane.

Citește și:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *