Faze tari: KFC renunță la reclamele în care apare sloganul care ne îndeamnă să ne lingem degetele; Gloria Gaynor cântă hitul „I Will Survive” în timp ce se spală pe mâini – Faze Tari

KFC renunță la reclamele în care apare sloganul care ne îndeamnă să ne lingem degetele. Compania KFC a fost nevoită să-și schimbe mesajul reclamei publicitare pe măsură ce igiena a devenit subiectul principal al zilei. Doar în Marea Britanie s-au înregistrat peste 160 de reclamații la adresa campaniei de publicitate care îndemna clienţii să-şi lingă degetele, scrie Libertatea.

Povestea ciudată a melcului care „a înviat din morți” în vitrina British Museum. În 1846, un avocat a donat curatorilor de la British Museum, din Londra, mai multe cochilii de melci pe care le-a găsit în Egipt. Două dintre acestea erau cochilii ale „melcului de deșert”, Eremina desertorum (cunoscut anterior drept Helix desertorum). Curatorii au fixat cochiliile cu lipici pe bucăți de carton, le-au etichetat și le-au adăugat în colecția de moluște a muzeului, relatează Incredibilia.

Gloria Gaynor cântă hitul „I Will Survive” în timp ce se spală pe mâini. În contextul în care coronavirusul loveşte nemilos, artista Gloria Gaynor (70 de ani) a postat o înregistrare video în care cântă marele ei hit din 1978, “I Will Survive”, în timp ce se spală pe mâini timp de aproape 20 de secunde, notează Libertatea.

Simeon Stâlpnicul, omul care a trăit cocoțat pe un stâlp timp de 37 de ani. Cu toți cunoaștem povești despre yoghini indieni care pot sta într-o singură poziție timp de zile, săptămâni sau ani. Însă acum 1.700 de ani, câțiva credincioși creștini au dus la capăt un act de disciplină atât de extrem, încât actele extreme ale fachirilor pălesc prin comparație. Au stat în vârful unor stâlpi. Timp de ani de zile. De fapt, timp de zeci de ani. Primul și cel mai celebru dintre ei a stat în vârful unui stâlp timp de 37 de ani, potrivit Incredibilia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *