Firea spune că ea și Ciolacu au fost „intoxicați” cu informații care nu erau reale și pentru a-i învrăjbi unul împotriva celuilalt

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Președintele PSD București, Gabriela Firea, a declarat vineri seară că nu există o competiție între ea și Marcel Ciolacu pentru supremație în partid, însă au existat persoane care au încercat să-i învrăjbească unul împotriva celuilalt cu informații false.

Marcel Ciolacu și Gabriela FireaFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

  • „Categoric nu. Am afirmat faptul că sunt mai mult decât onorată pentru poziția pe care o am în partid, sunt președinte al PSD București și prim-vicepreședinte la nivel național, nu vizez o altă calitate, dimpotrivă. Sunt în această echipă, în susțin în continuare pe președintele partidului și premierul Marcel Ciolacu. Într-adevăr au fost momente în care atât mie, cât și lui, diferiți oameni care nu pot fi considerați prieteni ai partidului, probabil că ne-au intoxicat și urmărind să ne învrăjbească unul împotriva celuilalt cu tot felul de informații care nu erau reale. N-aș vrea să dau numele acelor colegi din interior și din exterior”, a declarat Gabriela Firea la Digi24, întrebată dacă există o competiție pentru supremație în PSD între ea și Marcel Ciolacu.

„Diferite persoane și nu vreau să le pronunț numele, nu domnul președinte Ciolacu, alte persoane îi spun că eu voi solicita să cresc și din punct de vedere politic și cumva acest lucru nu ar fi de dorit, dar noi ne-am lămurit”, a adăugat Firea, care a subliniat că a a avut o discuție „foarte bună” cu președintele PSD.

Totodată, ea a spus că și-au promis unul altuia să și le comunice, „dacă vom mai afla astfel de lucruri”.

Firea a spus că i s-a creat o „imagine nedreaptă ca fiind o persoană conflictuală”.

„Cred că mi se trage de la conflictul cu fostul președinte Liviu Dragnea, dar eu nu făceam decât să-mi exprim o nemulțumire pentru faptul că a insistat să introduc în programul de guvernare local câteva idei(…)”, a mai spus Firea.

spot_imgspot_img