Forbes: Cea mai bună strategie a Rusiei pentru controlul Mării Negre: Dezbină și cucerește – International

RAND a publicat recent rezultatele unei simulări efectuate în 2018 pentru a examina posibile strategii ale Rusiei – și reacții NATO – în regiunea Mării Negre. Exercițiul sugerează că cea mai bună strategie ar fi ca Rusia să folosească tactici de tipul „dezbină și cucerește” pentru a tergiversa constituirea oricărei potențiale coaliții ce ar putea contesta dominația rusă în Marea Neagră.

„I-a fost mai ușor Rusiei să atingă obiectivul dezbinării regiunii decât le-a fost SUA să-și atingă țelul coalizării ei”, mi-a spus politologul Anika Binnendijk de la RAND.

Marea Neagră este de secole un butoi cu pulbere, în condițiile în care Rusia, Ucraina, Turcia, România și alte țări rivalizează acolo pentru influență. Însă în ultimii ani Rusia și-a impus o prezență mai puternică în Marea Neagră, pe care o consideră propria sa ogradă și totodată o regiune delicată, inclusiv prin capturarea Crimeei de la Ucraina, detașarea de nave și rachete suplimentare în regiune și zboruri razante pe lângă navele NATO. Luna trecută Rusia și-a ridicat de la sol avioane de vânătoare pentru a escorta un aeronavă americană de spionaj deasupra Mării Negre.

Totuși, din perspectiva Moscovei, situația pare concomitent și amenințătoare. Foștii sateliți sovietici România și Bulgaria au intrat în NATO, în vreme ce Ucraina independentă și Rusia sunt inamici. Experți occidentali cer acum ca NATO să înființeze o forță operativă permanentă în Marea Neagră.

RAND a conceput un soi de joc de societate în care diverse echipe și-au asumat rolul puterilor de la Marea Neagră plus SUA.

Vizând perioada 2020-2025, jocul pornește de la premiza că NATO încearcă să-și extindă prezența navală în Marea Neagră, în timp ce România își va fi consolidat relațiile militare cu fosta republică sovietică Moldova. Rusia răspunde printr-o strategie cu multiple direcții de atac, între care extinderea zonei sale de exclusivitate economică în Marea Neagră și o implementare agresivă a ei, precum și operațiuni informaționale și cibernetice împotriva României. Tensiunile ating un apogeu după ce un avion militar rusesc Su-24 zboară razant pe lângă un distrugător american și îl lovește, ucigând câțiva marinari americani.

Jocul a permis fiecărei echipe naționale să aleagă între diverse cărți cu opțiuni, variind de la stimulente economice pentru ademenirea potențialilor aliați până la război cibernetic și detașări de trupe ori exerciții militare pentru intimidarea inamicilor.

De exemplu, echipa americană a optat pentru o combinație de presiuni militare și politice pentru a limita influența rusească: o forță operativă în Marea Neagră cu misiuni de asigurare a navigației libere, exerciții militare suplimentare cu state de la Marea Neagră și utilizarea Convenției Montreaux – care guvernează accesul navelor de război în strâmtoarea Bosfor – pentru a le interzice navelor rusești din Marea Neagră să treacă în Mediterana.

Problemele întâmpinate de SUA au fost ameliorate de hotărârea Rusiei de a evita un război. „Riscul perceput ca fiind cel mai ridicat de către toți jucătorii din echipa Rusiei a fost o potențială escaladare scăpată de sub control ce ar fi putut duce la un conflict cu NATO și SUA”, afirmă raportul RAND.

Însă marea problemă pentru SUA a fost aceea că Rusia nu avea nevoie să recurgă la război pentru a-și atinge obiectivele. Jocul a demonstrat că Rusia se poate folosi de o strategie de tip „morcov și bâtă” [elemente de stimulare, respectiv de descurajare – n.trad.] pentru a obstrucționa orice coaliție anti-rusească la Marea Neagră – și o poate face fără a recurge la utilizarea forței.

Opțiunile Moscovei includ presiunea militară tacită, cum ar fi escortarea navelor NATO sau suplimentarea rachetelor din Crimeea, dar cuprind și folosirea unei combinații eficiente de stimulente economice și război „de zonă gri”, de exemplu atacuri cibernetice, război informațional și chiar șantajarea unor politicieni cu amenințarea că va publica informații care-i vor afecta.

Un set atât de generos de instrumente i-a permis Rusiei să-și ajusteze strategia în funcție de apetitul și vulnerabilitățile fiecărei țări de la Marea Neagră. În cazurile Turciei și Bulgariei echipa rusă a oferit stimulente: întâlniri la nivel înalt și exerciții militare comune, respectiv informații despre Siria pentru turci și gaze ieftine pentru bulgari. Alte țări au fost însă abordate fără menajamente: război informațional și hărțuirea navelor comerciale în cazul românilor, blocada Mării Azov pentru flota de pescuit ucraineană și exerciții militare pe teritoriile georgiene aflate sub ocupația Rusiei.

Abordarea „morcov și bâtă” a dat rezultate mixte în joc. România, Ucraina și Georgia nu au cedat sub presiunea Rusiei, dar Turcia și Bulgaria chiar au renunțat la flotila NATO din Marea Neagră, fapt ce i-a conferit Rusiei cel puțin o victorie parțială.

O concluzie crucială o constituie importanța Turciei. „Trăgând linie, deznodământul jocului a depins în mare măsură de relația Rusiei cu Turcia”, a conchis RAND. „Stimulentele rusești – în special perspectiva unei cooperări avansate persistente în Siria, plus costul potențial al pierderii cooperării deja existente – par a fi fost suficiente pentru a plasa Turcia din joc în expectativă înainte de a apuca să aprobe forța operativă. Acțiunile diplomatice bilaterale inițiate de echipele turcă și bulgară cu Rusia, precum și ezitarea Bulgariei de a aproba public inițiativa, au erodat și mai mult unitatea regională în privința unui răspuns coerent militar și de descurajare.”

Să fie clar: jocul de război a fost realizat de experți occidentali și, în consecință, reflectă perspectiva occidentală cu privire la ce ar putea face Kremlinul. Cu toate acestea, jocul demonstrează de ce Napoleon a preferat să lupte cu o coaliție în loc să facă el însuși parte dintr-una.

Exercițiul „a evidențiat măsura în care utilizarea calibrată de către Rusia a surselor non-militare de putere poate neutraliza în mare parte necesitatea ca ea să riște un conflict militar explicit cu NATO”, a concluzionat RAND. „Jocul indică faptul că s-ar putea foarte bine ca Rusiei să-i fie mult mai ușor să submineze coeziunea regională din jurul unui răspuns unificat decât este să construiești și să întreții o coaliție.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *