Fostul preşedinte american Jimmy Carter va primi îngrijiri paliative la domiciliu

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Fostul preşedinte american Jimmy Carter, în vârstă de 98 de ani, va începe să primească îngrijiri paliative la domiciliu în locul unei intervenții medicale suplimentare a anunţat sâmbătă Centrul Carter, relatează News.ro și Reuters.

Fostul presedinte american Jimmy Carter Foto: snapshot/Future Image/D Van Tine / Shutterstock Editorial / Profimedia

„După o serie de spitalizări de scurtă durată, fostul preşedinte al SUA Jimmy Carter a decis astăzi să îşi petreacă timpul rămas acasă, alături de familia sa, şi să primească îngrijiri de tip paliativ în locul unei intervenţii medicale suplimentare. El are tot sprijinul familiei sale şi al echipei sale medicale”, se arată în comunicatul citat de presa americană.

Democratul Jimmy Carter, în vârstă de 98 de ani, a fost al 39-lea preşedinte al Statelor Unite, din 1977 până în 1981. În ultimii ani, el a suferit de mai multe probleme de sănătate, inclusiv melanom care s-a extins la ficat și creier, deși a răspuns bine la tratamentul primit.

După decesul lui George H.W. Bush, care a murit la sfârşitul anului 2018, la 94 de ani, Jimmy Carter a devenit cel mai în vârstă preşedinte american în viaţă din istorie. El a avut mai puţine apariţii publice în ultimii ani din cauza pandemiei de coronavirus, dar a continuat să vorbească despre riscurile la adresa democraţiei în lume, o cauză pe care a susţinut-o toată viaţa.

Cultivator de arahide şi locotenent al Marinei americane înainte de a intra în politică, Carter a fost mai întâi guvernator al Georgiei şi apoi a devenit preşedinte al Statelor Unite.

Medierea acordurilor de la Camp David din 1978 cu preşedintele egiptean Anwar Sadat şi cu prim-ministrul israelian Menachem Begin rămâne un element central al moştenirii sale.

El se afla însă la conducere şi în timpul luării de ostatici americani în Iran, în 1979-1980, care i-a adus o reputaţie de naivitate pe plan internaţional şi numeroase critici în ţară.

După usturătoarea înfrângere pe care suferit-o de la republicanul Ronald Reagan în 1981, a rămas un militant activ pentru apărarea drepturilor omului. Al 39-lea preşedinte al Statelor Unite şi-a găsit vocaţia de om al păcii, asumându-şi misiuni umanitare, din Cuba până în Coreea de Nord şi trecând prin Etoipia.

În 2002, el a primit prestigiosul Premiu Nobel pentru Pace, pentru ”deceniile sale de eforturi neobosite cu scopul de a găsi soluţii paşnice la conflicte internaţionale”.

spot_img