FOTO „Încă strălucește”: O sabie veche de peste 3.000 de ani, în stare excepțională, a fost descoperită în Germania

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Arheologii au descoperit o sabie datând de acum peste 3.000 de ani într-o necropolă din landul Bavaria, sudul Germaniei.

Sit arheologicFoto: Shutterstock

„Sabia este atât de bine păstrată încât încă străluceşte”, potrivit unui comunicat al Oficiului de Stat Bavarez pentru Conservarea Monumentelor.

A fost descoperită săptămâna trecută în Donau-Ries, iar cercetătorii cred că a fost pusă în mormânt ca o ofrandă funerară.

Se apreciază că sabia datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea î.Hr., epoca bronzului mijlociu.

O sabie ca aceasta, cu mâner octogonal, realizat în întregime din bronz, este o descoperire rară, potrivit declaraţiei.

„Sabia şi mormântul mai trebuie să fie examinate, astfel încât arheologii noştri să poată clasifica acest sit mai precis”, a declarat profesorul Mathias Pfeil, şeful Biroului de Stat Bavarez pentru Conservarea Monumentelor.

„Starea de conservare este excepţională! O astfel de descoperire este foarte rară”, a adăugat el.

Cercetătorii cred că sabia era o armă adevărată. „Centrul de greutate este în partea din faţă a lamei, ceea ce indică faptul că a fost echilibrată în principal pentru a tăia”, se arată în declaraţie.

Sabia a fost găsită într-un mormânt în care se aflau rămăşiţele a trei persoane – un bărbat, o femeie şi un tânăr – care au fost îngropate la scurt timp una după alta, continuă declaraţia. Nu este clar care a fost relaţia lor, dar au fost îngropaţi având alături numeroase bunuri. (News.ro)

spot_imgspot_img