FOTO „Iubito, am micșorat Carterii”: Motivul pentru care s-a viralizat o fotografie bizară cu soții Biden – International

Centrul Carter a publicat luni o fotografie cu președintele american Joe Biden și prima doamnă Jill Biden după ce aceștia i-au vizitat pe fostul președinte al SUA Jimmy Carter și pe soția sa la locuința acestora din statul Georgia, relatează Euronews.

Imaginea s-a viralizat rapid pe platformele social media datorită faptului că soții Biden par să stea alături de versiuni în miniatură ale predecesorilor lor.

Dimensiunea ciudată a soților Carter se datorează probabil mai multor factori printre care mărimea mobilierului, perspectiva din care a fost făcută fotografia, lentila aparatului și vârsta – Jimmy Carter are 96 de ani în timp ce soția sa, Rosalynn Carte are 93.

Vizita a fost făcută cu ocazia celei de-a 100 de zi a lui Biden la Casa Albă, un eveniment de reper în mandatul președinților americani.

Jimmy Carter a fost al 39-lea președinte al Statelor Unite, servind un mandat între 1977 și 1981 înainte de a fi înfrânt răsunător la următoarele alegeri de republicanul Ronald Reagan.

Unii utilizatori de pe platformele social media au acuzat cele două cupluri că nu poartă măști de protecție și nu respectă distanțarea fizică însă alții au catalogat criticile ca fiind nefondate întrucât atât soții Carter cât și Biden au fost vaccinați împotriva COVID-19.

Citește și:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *