Franța anunță că sprijină Curtea Penală Internațională, după decizia de a emite mandat de arestare pentru Netanyahu. SUA catalogase decizia „rușinoasă”

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Franța sprijină Curtea Penală Internațională (CPI) și „lupta împotriva impunității”, a declarat ministerul său de externe după ce procurorul curții a cerut un mandat de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru presupuse crime de război comise în Gaza, relatează Reuters.

Emmanuel Macron și Benjamin NetanyahuFoto: GPO/ Handout / AFP / Profimedia

Luni, procurorul CPI Karim Khan a anunțat că a solicitat mandate de arestare pentru Netanyahu, ministrul apărării Yoav Gallant și trei lideri Hamas, inclusiv șeful grupării, Yahya Sinwar.

„Franța sprijină Curtea Penală Internațională, independența acesteia și lupta împotriva impunității în toate situațiile”, a declarat ministerul de externe Stéphane Séjourné într-un comunicat emis luni seară.

Această declarație vine în contradicție cu reacția SUA. Președintele american Joe Biden a calificat demersul împotriva oficialilor israelieni drept „revoltător”. Și alte state europene, precum Cehia sau Austria, au criticat decizia procurorului.

„În ceea ce privește Israelul, va rămâne la latitudinea camerei preliminare a instanței de judecată să decidă dacă emite aceste mandate, după examinarea probelor prezentate de procuror”, a spus ministerul francez.

Solicitarea Curții Penale Internaționale

Curtea Penală Internațională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas, Yahya Sinwar, și pentru prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu pentru acuzații de crime de război și crime împotriva umanității comise în timpul atacurilor Hamas. Benjamin Netanyahu devine astfel primul lider dintr-un stat aliat Occidentului care este vizat de o asemenea măsură.

De asemenea, sunt vizați ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant, precum și pentru alți doi lideri de vârf ai Hamas: Mohammed Diab Ibrahim al-Masri (mai cunoscut sub numele de Mohammed Deif) – liderul Brigăzilor Al Qassem – și Ismail Haniyeh, liderul politic al formațiunii.

Khan a spus că acuzațiile împotriva lui Sinwar, Haniyeh și al-Masri includ „exterminare, omor, luarea de ostatici, viol și agresiune sexuală în detenție”.

„Lumea a fost șocată pe 7 octombrie când oamenii au fost smulși din dormitoarele lor, din casele lor, din diferitele kibutzuri din Israel”, a spus Khan pentru CNN, adăugând că „oamenii au suferit enorm” ca urmare a acțiunilor Hamas.

Acuzațiile împotriva lui Netanyahu și Gallant includ „provocarea exterminării, provocarea de foamete ca metodă de război, inclusiv refuzul aprovizionării umanitare, țintirea deliberată a civililor în perioadă de război”, a spus Khan.

Un grup de judecători al Curții Penale Internaționale va analiza acum cererea lui Khan pentru mandatele de arestare.

Israelul și Statele Unite nu sunt membre ale Curții Penale Internaționale. Cu toate acestea, CPI susține că are jurisdicție asupra Gaza, Ierusalimul de Est și Cisiordania, după ce liderii palestinieni au convenit în mod oficial să fie subordonați principiilor fondatoare ale curții în 2015.

Citește și:

spot_imgspot_img