Frauda a unui examen auto din Bistrița-Năsăud. Instructorul a primit 3.000 de lei – Capital

Frauda a unui examen auto din Bistrița-Năsăud. Instructorul a primit 3.000 de lei

După ce au fost sesizată poliția, organele de ordine au descoperit că instructorul se folosea de un sistem audio-video pentru a-l ajuta pe unul dintre candidați la proba teoretică. Pentru a fi ajutat de către instructor, candidatul a plătit suma de 3.000 de lei. Cercetările continuă pentru trafic de influență și cumpărare de influență.

„Astfel, s-a constatat că modalitatea de fraudare a examenului auto consta în folosirea unui sistem audio-video de transmitere la distanță”, au transmis polițiștii.

Titi Aur a reacționat dur cu privire la acest subiect

Cunoscutul pilot de raliuri, Titi Aur, a vorbit despre acest subiect și a precizat că situația arată o lipsă de educație din toate punctele de vedere. Acesta spune că fraudarea examenului nu face altceva decât să dea drumul pe stradă la posibili criminali, subliniind că mașina poate deveni o armă dacă nu este bine controlată.

“Acest lucru duce la ce tot enunţ eu şi se vede, se simte. O lipsă de educaţie din toate punctele de vedere. Examenul nu face decât să confirme că şoferul slab pregătit devine şofer cu acte în regulă, fără a fi verificat cu adevărat la toate capitolele, pentru că nici nu sunt predate toate capitolele. Peste acest aspect vin tot felul de cazuri punctuale, cum a fost cazul Suceava, cazul Piteşti, de fraudare a examenului. Nu se face altceva decât să se dea drumul pe stradă la posibili/viitori criminali. Pentru că maşina e o armă şi ea, dacă nu este bine controlată.

Se şi demonstrează că nici acel puţin necesar pentru a lua permisul nu este respectat. Lasă că găsim noi o portiţă ca să iei permisul, pe asta se merge. Din punctul meu de vedere, toţi cei care permit asta ar putea fi condamnaţi fără nicio rezervă la tentativă de omor. E un fel de tentativă de omor dacă faci în aşa fel încât să plece pe stradă, la volanul unei maşini, unul care nu este pregătit. Tu, examinator, poliţist, instructor, cel care dai permisul unuia care nu ştie nici puţin necesar pentru a fi şofer, eşti autor moral al sângelui de pe şosele”, a declarat Titi Aur pentru DC NEWS.

 

Sursă foto: Dreamstime

NEWS 2.0
www.news20.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *