Gazprom a oprit livările de gaz către Italia

Gazprom a oprit sâmbătă livrările de gaz către gigantul italian în domeniul hidrocarburilor Eni din Italia, invocând o problemă de transport în Austria, scrie The Guardian, citând AFP.

GazpromFoto: Natalia KOLESNIKOVA / AFP / Profimedia

“Gazprom ne-a comunicat că nu poate confirma livrarea volumelor cerute pentru astăzi, invocând imposibilitatea de a transporta gazul prin Austria”, a anunțat Eni.

În consecinţă, sâmbătă, fluxurile de gaz rusesc destinate Eni prin punctul de intrare de la Tarvisio vor fi nule, a precizat Eni.

Cea mai mare parte a gazului rusesc livrat Italiei trece prin Ucraina, prin gazoductul TAG care ajunge la Tarvisio, în nordul ţării, la frontiera cu Austria.

Conform unui purtător de cuvânt al Eni, citat de agenţia italiană GI, Gazprom a transmis că “nu este în măsură să respecte regulile necesare pentru a obţine serviciul de repartiţie a gazului în Austria, acolo unde ar trebui să-l livreze, în condiţiile în care ne rezultă că Austria continuă să primească gaz la punctul de livrare la frontiera slovaco-austriacă”. “Lucrăm pentru a verifica împreună cu Gazprom dacă este posibil să fie reactivate fluxurile spre Italia”, a adăugat el.

Exporturile de gaz rusesc spre Europa sunt în scădere constantă de la începutul sancţiunilor împotriva Rusiei.

În urma invadării Ucrainei de către Rusia, ENI a anunţat cedarea părţii sale de 50% din gazoductul Blue Stream, pe care îl controlează la egalitate cu gigantul rus Gazprom.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *