Germania: Un bărbat și-a cerut scuze după ce a omorât un copil, împingându-l în fața trenului – Esential

Un bărbat acuzat că a împins anul trecut un băiat şi pe mama acestuia în faţa unui tren din oraşul Frankfurt, ceea ce a provocat moartea copilului, şi-a cerut scuze miercuri la tribunal, relatează agenţia DPA citată de Agerpres.

“Îmi pare foarte rău, în special pentru familie”, a spus bărbatul citat într-o declaraţie prezentată de avocatul său în prima zi a procesului în oraşul german.

Băiatul avea 8 ani când a fost lovit de trenul care intra în gara principală din Frankfurt, în iulie 2019. Moartea sa a provocat rumoare în Germania. Mama copilului a reuşit să se salveze în ultimul moment.

Acuzatul, un eritreean în vârstă de 41 de ani, care a locuit în Elveţia înainte să se mute în Germania, nu poate fi condamnat din cauza unei boli psihice de care suferă, conform unei evaluări preliminare a stării sale de sănătate mintală.

Ca urmare, el nu a fost inculpat, iar acuzarea caută în schimb să obţină plasarea sa permanentă într-o unitate psihiatrică, având în vedere temerea că ar putea comite alte atacuri.

O altă femeie, care avea 78 de ani la momentul crimei, a fost împinsă de atacator pe peron şi a suferit prejudicii substanţiale în urma căderii. Bărbatul a fugit de la locul faptei, dar a fost prins în afara gării.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *