Greta Thunberg îndeamnă la vot pentru Joe Biden – International

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Activista ecologistă suedeză Greta Thunberg a cerut sâmbătă votul în favoarea candidatului democrat la preşedinţia SUA, Joe Biden, deşi a estimat că promisiunile acestuia faţă de rezolvarea crizei climatice nu sunt suficient de ambiţioase, potrivit agenţiei EFE, relatează Agerpres.

”Nu m-am implicat niciodată în partidele politice. Dar următoarele alegeri din SUA sunt mai presus de orice şi merg dincolo de toate acestea”, a scris Greta Thunberg pe Twitter.

Activista care a impulsionat mişcarea ‘Fridays for Future’ remarcă în continuare că, ”din perspectivă climatică”, Biden nu merge ”suficient de departe” şi ea îşi manifestă înţelegerea faţă de cei care ”vor vota alţi candidaţi”.

Greta face mai departe aluzie, fără să-l menţioneze explicit pe preşedintele republican Donald Trump, la alternativa pe care ar reprezenta-o o nouă victorie a acestuia, motiv pentru care îndeamnă la ”organizare” pentru ca ”toată lumea” să-l voteze pe Biden.

Activista ecologistă suedeză, care în ianuarie va împlini 18 ani şi a fost primită de mai mulţi lideri, l-a criticat adesea pe Trump, care i-a răspuns prin replici ironice în care a descris drept ridicole alertele ei despre criza climatică, precum şi comportamentul şi gesturile adolescentei.

Greta Thunberg şi Donald Trump au opinii antagonice atât în privinţa crizei climatice cât şi a altor probleme globale.

spot_imgspot_img