Guvernul discută marți introducerea prevederilor legii carantinării în hotărârea referitoare la starea de alertă – Politic

Guvernul se reuneşte marţi în şedinţă pentru a introduce prevederile noii legi a carantinării şi izolării în hotărârea privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile. Legea, promulgată sâmbătă de şeful statului, a intrat marţi în vigoare.
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că Guvernul va modifica HG privind starea alertă în concordanţă cu prevederile noii legi şi pregăteşte, din punct de vedere administrativ, toate structurile implicate.

“Vom avea, cel mai probabil, mâine dimineaţă (marţi – n.r.) şedinţă de Guvern pentru modificarea hotărârii de Guvern privitoare la starea de alertă, astfel încât să introducem toate măsurile care sunt permise de lege. De asemenea, pregătim, din punct de vedere administrativ, managerial, toate structurile cu atribuţii, indiferent că este vorba de INSP, Direcţiile de sănătate publică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Centrul de control, toate le pregătim pentru a dispune, într-un ritm cât mai rapid, măsurile necesare în baza prevederilor legii”, a explicat Ludovic Orban.

Înaintea şedinţei Executivului va avea loc şi o întâlnire a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în care se vor face propunerile care urmează să fie introduse în HG privind prelungirea stării de alertă.

Tot marţi, conform agendei anunţate de Executiv, premierul are programate o videoconferinţă cu şefii Direcţiilor de Sănătate Publică la Ministerul Sănătăţii şi o altă videoconferinţă cu prefecţii la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *