Iga Swiatek, campioană la US Open 2022 – Poloneza, triplă câștigătoare de Grand Slam

Iga Swiatek și-a respectat statutul de principală favorită și a devenit regină la US Open pentru prima oară în carieră, după ce s-a impus în finala de pe Arthur Ashe, scor 6-2, 7-6(5) vs Ons Jabeur. După o oră și 51 de minute de joc, sportiva din Polonia a obținut al treilea său titlu de Grand Slam.

Iga SwiatekFoto: Darren Carroll / AP / Profimedia
Iga Swiatek a învins-o pe Ons Jabeur în finala US Open 2022
Iga a condus cu 3-0 în setul secund, Ons a revenit spectaculos, dar a ratat o minge de break la 4-4 și lidera mondială a avut nervii mai tari în prelungirile setului.
- Swiatek va primi 2.600.000 de dolari şi 2.000 de puncte WTA, iar Jabeur un cec în valoare de 1.300.000 şi 1.200 de puncte WTA.
- În clasamentul WTA care va fi publicat luni, Iga Swiatek va fi în continuare lideră (9.665 de puncte), în timp ce Ons Jabeur va urca pe 2 (5.090 de puncte).
- Iga Swiatek are 10 titluri în palmares: Roland Garros (2020), Adelaide, Roma (2021), Roma, Roland Garros, Stuttgart, Miami, Indian Wells, Doha și US Open (2022).
- Ons Jabeur a pierdut a doua finală de Grand Slam consecutivă, după ce la Wimbledon 2022 a fost învinsă de Elena Rybakina, scor 3-6, 6-2, 6-2.
- Iga și Ons s-au întâlnit de cinci ori în circuitul WTA: poloneza s-a impus la Washington (2019), Roma și US Open (2022), iar tunisianca a câștigat la Wimbledon și Cincinnati (2021).
Iga Swiatek, parcurs excelent la US Open 2022
Turul I: 6-3, 6-0 vs Jasmine Paolini (1h 6 min)
Turul II: 6-3, 6-2 vs Sloane Stephens (1h 13 min)
Turul III: 6-3, 6-4 vs Lauren Davis (1h 55 min)
Optimi: 2-6, 6-4, 6-0 vs Jule Niemeier (2h 22 min)
Sferturi: 6-3, 7-6(4) vs Jessica Pegula (1h 53 min)
Semifinale: 3-6, 6-1, 6-4 vs Aryna Sabalenka (2h 11 min)
Finala: 6-2, 7-6(5) vs Ons Jabeur (1h 51 min).