Imagini din Teheran: zeci de mii de oameni, la funeraliile lui Ali Khamenei

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Funeraliile fostului lider suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, au început sâmbătă, la marea moschee Grand Mosalla din centrul Teheranului. Zeci de mii de oameni, îmbrăcați în mare parte în negru, așteaptă să treacă pe la sicriul expus pentru a-și aduce omagiile, relatează Reuters și The Guardian.

Ali Khamenei a condus Republica Islamică timp de 37 de ani înainte de a fi ucis în februarie, la începutul războiului SUA-Israel împotriva Iranului.

Îmbrăcați în negru și cu steagurile roșu, alb și verde ale Republicii Islamice Iran, cei veniți la funeralii au afișat pancarte și coli de hârtie format A4 cu imagini ale lui Khamenei și ale fiului și succesorului său în funcția de Lider Suprem, Mojtaba Khamenei, care nu a apărut până acum în public.

Funeralii de șase zile cu 30 de milioane de oameni

Amploarea funeraliilor, care vor dura șase zile, a fost concepută pentru a transmite restului lumii mesaje politice și religioase de rezistență. Se estimează că ar putea participa până la 30 de milioane de persoane. La cererea politicienilor irakieni, trupul lui Khamenei va fi transportat și prin orașele șiite irakiene Karbala și Naja

După o zi în care trupul neînsuflețit al lui Khamenei a fost expus în interior, pentru a putea fi vizitat de înalții lideri iranieni și de oficialii străini, sicriul său a fost adus pe o scenă în aer liber pentru ca publicul larg să-l poată vedea de la distanță, după cum au arătat imaginile difuzate la televiziune.

Khamenei a fost asasinat de avioane de vânătoare israeliene, iar pe vasta platformă înălțată unde este expus sicriul său și-au găsit locul și alți membri ai familiei uciși în atac, inclusiv nepoata sa în vârstă de 14 luni.

În timp ce cântecele și muzica religioasă folosite în ceremonia martirilor răsunau, chiar și în zonele rezervate presei, oamenii stăteau cu picioarele încrucișate, plângând nestăpânit perioade lungi de timp.

„Haideți să jelim!”, a îndemnat un prezentator mulțimea prin megafon.

„Toată lumea să strige «oprimat», toată lumea să spună «Hussein»”, a spus el, invocând tradițiile șiite de sacrificiu, inclusiv cea a lui Hussein, nepotul profetului Mahomed. La semnal, mulțimea a început să plângă și să scandeze.

spot_img