În Iran, sora ghidului suprem denunță un regim „despotic”: „Mă opun acțiunilor fratelui meu”

Sora ghidului suprem al Republicii Islamice Iran a denunțat un regim „despotic” și își exprimă sprijinul pentru mișcarea de contestație declanșată în urmă cu trei luni de moartea tinerei Mahsa Amini – scrie ziarul La Libre Belgique, citat de Rador.

Ayatollahul Khamenei, liderul suprem al IranuluiFoto: Iranian Supreme Leader’S Office / Zuma Press / Profimedia

„Mă opun acțiunilor fratelui meu” Ali Khamenei, scrie Badri Hosseini Khamenei într-o scrisoare făcută publică pe internet de fiul ei stabilit în Franța, Mahmoud Moradkhani.

„Îmi exprim simpatia față de mamele care plâng crimele comise de regimul Republicii islamice din vremea (fondatorului ei, ayatollahul Rouhollah) Khomeini până în perioada actuală a califatului despotic al lui Ali Khamenei”, continuă dna Hosseini Khamenei, care se pare că se află în Iran.

Iranul este teatrul unor manifestații de la moartea, pe 16 septembrie, a Mashei Amini, o kurdă iraniană de 22 de ani, arestată cu trei zile înainte, care fusese acuzată că nu a respectat codul vestimentar care impune femeilor să poarte văl în public.

Au fost arse portrete ale ghidului suprem, străzile au fost străbătute de femei fără văl și manifestanții au sfidat forțele de securitate.

Reprimarea mișcării a făcut cel puțin 448 de morți, potrivit ONG-ului Iran Human Rights (IHR) cu sediul la Oslo.

Autoritățile au arestat mii de persoane, dintre care 11 au fost condamnate la moarte în procese legate de manifestații.

Invocând probleme de sănătate care o împiedică să ia parte la proteste, Badri Hosseini Khamenei și-a criticat fratele care „nu ascultă vocea poporului”.

Ea a cerut de asemenea puternicului corp al Gardienilor Revoluției, armata ideologică a Republicii Islamice, „să se alăture poporului până nu e prea târziu”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *