În plină explozie de Omicron, SUA reduc perioada de carantină. Iată care este motivul – Coronavirus

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

​​Cu o creștere alarmantă a cazurilor de COVID-19, doborând recordurile zilnice de la începutul pandemiei, autoritățile din SUA au decis să schimbe regulile pentru carantină a persoanelor infectate cu sars-cov-2 sau care au intrat în contact cu persoane bolnave. Motivul este dat tot de știință, spun oficialii americani.

Potrivit noilor reguli anunțate de Centrul pentru controlul bolilor (CDC), timpul de izolare a fost redus de la 10 la 5 zile pentru persoanele infectate, dar care nu prezintă simptome, cu obligația ca în următoarele cinci zile să poarte mască. Pentru contacții unor persoane bolnave, nevaccinați sau în cazul cărora au trecut mai mult de șase luni de la primirea celei de-a doua doze de vaccin, se aplică aceleași reguli.

Persoanele care au primit doza booster sunt exceptate de la carantină.

„Schimbarea este motivată de știință care demonstrează că, în majoritatea cazurilor, transmiterea sars-cov-2 are loc devreme, în general cu 1-2 zile înainte de apariția simptomelor și la 2-3 zile după”, a precizat CDC.

Directorul CDC, dr. Rochelle Walensky, a susținut că schimbările vor aduce beneficii tuturor, în special celor care sunt acum complet vaccinați și au primit si doza booster. „Recomandările actualizate ale CDC echilibrează ceea ce știm despre răspândirea virusului și protecția oferită de vaccinare și doza de rapel. Aceste actualizări asigură că oamenii își pot continua viața de zi cu zi în siguranță ”, a spus Walensky, citat de Medical Daily.

Potrivit The New York Times, 214.499 de cazuri noi au fost înregistrate duminică, un salt de 83% pe o medie de 14 zile, şi ţara se apropie de recordul zilnic de 251.232 de cazuri pozitive atins în ianuarie 2021.

Numărul mediu zilnic de decese a crescut, de asemenea, uşor în 14 zile (+ 3%), cu 1.328 de morţi în cea mai îndoliată ţară din lume (peste 800.000 de morţi).

Creşterea bruscă a cazurilor pozitive a determinat companiile aeriene să anuleze în ultimele zile sute de zboruri în mijlocul sărbătorilor de sfârşit de an. „Omicron este o sursă de îngrijorare, dar nu ar trebui să fie o sursă de panică”, a afirmat luni Joe Biden.

spot_imgspot_img