Mai multe proiecte care vizau afaceri imobiliare au fost retrase, vineri, de la votul din Consiliul Local Iaşi, în urma opoziţiei consilierilor PNL, edilul Mihai Chirica acuzându-i pe liberali că blochează dezvoltarea oraşului. La rândul său, liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a transmis, vineri seară, că primarul Mihai Chirica amestecă „deliberat” atribuţiile administrative cu răspunderea politică, informează News.ro.
Disputa dintre edilul Chirica şi şeful PNL Iaşi, Alexandru Muraru, a izbucnit după ce mai multe proiecte care vizau afaceri imobiliare au fost retrase de pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu de vineri.
În conflict cu propriul partid
Edilul Mihai Chirica l-a acuzat pe preşedintele filialei PNL Iaşi, Alexandru Muraru, că le interzice consilierilor locali liberali să voteze proiectele de dezvoltare urbană.
Chirica a reclamat o continuare a „intervenţiei politicului în decizia administrativă” şi a afirmat că liderul PNL Iaşi încearcă să influenţeze deciziile reprezentanţilor partidului în forul local din raţiuni pe care le consideră ”subiective”.
„Preşedintele filialei judeţene PNL Iaşi încearcă să strâmbe mintea consilierilor locali ai municipiului Iaşi din partea PNL, împiedicându-i să voteze proiecte de dezvoltare urbană”, a afirmat primarul.
Edilul a anunţat că a înregistrat, chiar în dimineaţa şedinţei de Consiliu Local, cinci cereri de retragere a unor planuri urbanistice, formulate direct de dezvoltatori.
„L-aţi alege vreodată în vreo funcţie plătită din bani publici? Cum justifică el milioanele încasate din Parlament? Unde este munca lui pentru proiectele Iaşului? Aici este munca noastră şi a înaintaşilor noştri, cum să-l lăsăm să o distrugă?”, a mai scris Chirica.
Riposta lui Alexandru Muraru
La rândul său, şeful PNL Iaşi, Alexandru Muraru, a transmis, vineri seară, într-un comunicat, că Primăria Iaşi nu poate transforma propria responsabilitate căutând vinovaţi la PNL.
Muraru a precizat că afirmaţia că ar bloca unele PUZ-uri este falsă, el adăugând că nu emite avize, nu semnează certificate de urbanism şi nu aprobă documentaţii tehnice.
Liderul liberal ieşean a declarat că PNL are nu doar dreptul, ci şi obligaţia să spună dacă reprezentanţii săi votează sau nu proiecte care pot afecta pentru zeci de ani traficul, infrastructura, şcolile, spaţiile verzi şi calitatea vieţii ieşenilor.
„Primarul nu poate transforma propria responsabilitate administrativă căutând vinovaţi în altă parte. Dacă urbanismul Iaşului este blocat, trebuie discutat despre cauzele administrative ale blocajului, despre lipsa unui PUG actualizat şi despre capacitatea Primăriei de a planifica dezvoltarea oraşului, nu inventând un vinovat convenabil în conducerea PNL Iaşi”, a afirmat Alexandru Muraru.
Totodată, Muraru a reamintit că PNL deţine doar şapte mandate de consilieri dintr-un total de 27 şi că, dacă proiectele respective ar fi fost corecte, atunci ar fi primit votul în consiliu chiar şi fără o susţinere a consilierilor PNL.
Relaţia dintre edilul Mihai Chirica şi organizaţia judeţeană a PNL este tensionată de câteva luni, iar surse liberale susţin că sunt „şanse minime” ca Mihai Chirica să mai candideze pentru un nou mandat la Primărie din partea PNL. Conducerea PNL Iaşi înclină către o alianţă cu USR la alegerile locale din municipiu, caz în care cele două formaţiuni ar prezenta un candidat comun pentru Primărie.






