
Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București. Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik
Pompierii au intervenit marţi seară pentru stingerea unui incendiu care s-a produs într-o încăpere a Spitalului de Psihiatrie Alexandru Obregia din Capitală. Camera era inundată cu fum la sosirea pompierilor. 39 de persoane s-au autoevacuat, iar o persoană a făcut atac de panică.
„În urmă cu scurt timp am intervenit pentru stingerea unui incendiu ce s-a produs la o secţie a Spitalului de Psihiatrie «Prof. Dr. Alexandru Obregia». La sosirea primelor echipaje de pompieri la faţa locului, incendiul se manifesta cu degajări de fum la nivelul unei încăperi”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov, citat de News.ro.
Sursa citată a precizat că s-au autoevacuat 39 de persoane, dintre care o persoană cu atac de panică a fost preluată de către echipajele medicale şi transportată la spital.
„Suplimentar, încă două persoane (ce nu se aflau în clădirea în care s-a produs incendiul) au fost asistate medical şi transportate la spital. Conform procedurilor, au fost luate măsuri pentru alertarea celor mai apropiate resurse de intervenţie şi direcţionarea lor către locaţia menţionată. Au fost alertate 8 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori şi opt ambulanţe SMURD”, a mai transmis sursa citată.
Incendiul a fost lichidat rapid în limitele găsite, precizează ISU.
Managerul spitalului: Un pacient ar fi dat foc unei saltele. Salteaua nu a luat foc, dar a emis o cantitate destul de mare de fum
Managerul Spitalului Obregia, Andrian Ţîbîrnă, a explicat marţi seară că un pacient a dat foc unei saltele, într-unul dintre saloanele unităţii medicale şi s-a degajat o mare cantitate de fum. Secţia a fost evacuată în mai puţin de două minute şi urmează să fie aerisită.
„Din câte ştiu, un pacient ar fi dat foc unei saltele. Din păcate, în spitale de Psihiatrie se mai întâmplă astfel de incidente, probabil mai grave. Din câte ştiu salteaua nu a luat foc, a emis o cantitate destul de mare de fum. Colegii mei au intervenit destul de prompt. În sub două minute a fost evacuată toată secţia”, a declarat la Medika TV managerul Spitalului Obregia, dr. Andrian Ţîbîrnă.
Acesta a menționat la rândul său că un pacient a făcut un atac de panică. „A intervenit la fel de prompt ISU. Secţia a fost verificată, urmează să fie şi aerisită şi pacienţii să revină înapoi în saloane”, a mai declarat managerul unităţii medicale.
Acesta a precizat că în jur de 40-50 de pacienţi erau în total în secţie.
Medicul a explicat că în spital sunt şi „pacienţi care au anumite patologii psihiatrice… piromanii care, câteodată, din păcate, sunt foarte greu de controlat”.
„Colegii depun toate eforturile ca să menţinem o conduită corectă şi din partea personalului şi a pacienţilor”, a mai declarat Ţîbîrnă.