Inventatorii români se împuținează. Câte brevete se solicită anual și mai ales, câte din ele ajung să producă bani – Finante & Banci

Anul trecut, puțin peste 800 de români au solicitat un brevet de invenție. În urmă cu 10 ani, numărul inventatorilor români era aproape dublu. În afara ”inventatorilor” persoane fizice, cereri de obținere a unui brevet de invenție mai depun universitățile, institutele de cercetare dar și companiile (în general cele străine). România a avut inventatori care au dus faima țării la nivel mondial: Coandă, Poenaru, Aslan și mulți alții. În ultimii 30 de ani invențiile făcute de români rar au trecut granițele țării. Mai mult, doar 4-5% din brevetele de invenții obținute sunt și aplicate din cauza lipsei banilor și a dezinteresului, spun specialiștii.

”Cercetarea în România nu mai este ce a fost. Marea majoritate a institutelor de cercetări s-au desființat, așa cum foarte multe companii mari, care aveau propriile departamente de cercetare, au fost închise, falimentate, privatizate și apoi desființate. Cercetătorii angajați, fie la stat, fie la privat, sunt foarte prost plătiți, inclusiv anul acesta, când s-a pus problema reducerii costurilor cu forța de muncă din zona bugetară, printre cei vizați au fost cercetătorii. Este ca și cum statul a decis că nu avem nevoie de cercetare, economia poate exista și progresa și fără creativitate. Eroare! Progres fără inovare nu există”, spune pentru HotNews.ro Carmen Neacșu, unul dintre puținii consilieri autorizați în țară pentru brevete.

”Nu se poate reface un institut de cercetări într-un an sau doi. Este nevoie de cel puțin 10 ani ca să pui pe picioare așa o afacere și să fie profitabilă. Dacă o clădire, niște utilaje, un laborator, o bibliotecă se pot reface într-un timp rezonabil, un cercetător se formează în zeci de ani. Cine să mai formeze cercetători astăzi? Învățământul? Să fim serioși! Gândiți-vă că toți inventatorii pomeniți de Dvs. împreună cu mulți alții asemenea lor nu s-au format acasă, autodidacți. Toți au avut dascăli emeriți, adevărate somități în tehnică, cultură și educație, au avut la dispoziție laboratoare, echipamente, colaboratori etc. Ce a rămas din universitățile din România? Uitați-vă la rezultatele de la testele Pisa, la rezultatele de la examenele de titularizare, la rezultatele de la bac și amintiți-vă de reacția violentă împotriva ministrului Funeriu, care a încercat să dezvăluie adevărul din învățământul românesc. Dacă adăugăm scandalurile cu diplomele false și cu lucrări de diplomă, disertații și doctorate piratate, la care nici Universitățile, nici Academia Română, nici Ministerul Educației nu au avut reacție, avem măsura învățământului din România, mai spune Carmen Neacșu.

”In definitiv faima țării a fost mai mult afirmata de Nadia Comaneci decat de Coanda, inventivitatea romaneasca nu se deosebeste de inventivitatea altora, iar Statul este chemat doar sa incurajeze inovarea in slujba binelui social. Inventatorii universitari si cei din cercetare din Romania sunt recompensati pentru brevete de inventie (1000 Euro /brevet). Statul francez acorda prime mai mari pentru o inventie pentru ca societatea franceza este mai evoluata si mai bogata.

Statul nu încurajează inventatorii – Este formulă pe care o regăsim foarte des în limbajul inventatorilor independenți, persoane fizice care deseori își imaginează propria invenție la superlativ și care au așteptări ca statul să preia valorificarea ei. Inventatorii persoane fizice sunt de fapt și titularii invenției și uită faptul că este vorba în acest caz de o afacere personală.

Mai există și mitul că brevetarea ar avea un cost ridicat. Fals. Pentru brevetarea în România costurile sunt nesemnificative (circa 200 Euro pentru o persoană fizică și circa 1000 Euro pentru o întreprindere, alta decât cele publice). Extinderea brevetării pe plan internațional (cale PCT sau EPO) sunt considerabile, dar ele se fac doar dacă invenția are șanse de a fi valorificată pe piețe internaționale. Această este o problema de management al inovării. În definitiv trebuie admisă realitatea că taxele de brevetare reprezintă în mare măsură costurile cu munca unor specialişti implicați în procedurile de brevetare”, e de părere Tudor Iclănzan, care a predat 40 de ani la Universitatea Politehnică Timișoara, iar acum are cabinet propriu de consultant în drept industrial.

De ce scad solicitările de brevete de invenții

”Cine să depună cereri de brevet? Generația născută prin anii ’40 ai secolului XX a dispărut, în locul lor a venit o generație care a ieșit din cercetare după 1990, când au rămas fără locuri de muncă și s-au apucat de altceva. Există o mână de pasionați, majoritatea peste 50 de ani, care se încăpățânează să gândească și să caute soluții la problemele de astăzi ale omenirii, care nu mai sunt la fel cu cele de acum 30, 40 de ani. Mineritul s-a închis, prelucrarea siderurgică și metalurgică la fel, industria textilă nu mai este, s-au închis atâtea firme mari (platforma de construcții de mașini de la Brașov, IMGB-ul, Sticlă Câmpia Turzii, Siderurgica Hunedoara etc.). Fabricile de medicamente nu mai au liber la fabricație pentru o serie de produse celebre prin eficiența lor (polidin, penicilină, oxazepam, vestitele vaccinuri produse de Institutul Cantacuzino și câte și mai câte)”, spune Carmen Neacșu.

Cele mai multe cereri de brevet românești provin de la Universitatea Gheorghe Asachi din Iași, de la Universitatea din Craiova sau de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca. Restul sunt mici firme inovatoare, cu potențial uman și tehnic limitat și persoane fizice, adaugă experta.

”Foarte mulți tineri capabili în România, nu toți sunt analfabeți cu diploma, dar aceștia sunt ”aspirați” de occident încă din școală și devin solicitanți de cereri de brevet sau inventatori în alte state, deși sunt români, deci inteligența românească de după 1989 este profitabilă pentru alte țări, nu pentru România și statului Român nu-i pasă. România nu are investitori dispuși să mizeze pe inovare. Oamenii cu bani investesc în sport și imobiliare. Nu este ușor să inventezi și nici să brevetezi, nu este la îndemâna oricui. Din acest motiv, inventatorii se orientează spre alte state ca să-și caute finanțare și nu are rost să breveteze în România dacă invenția se aplică în Germania, de exemplu și brevetează în Germania, ocolind România”, explică Neacșu.

La rândul lui, profesorul Iclănzan consideră că numarul de cereri de brevete de inventie/an este considerat un indicator sugestiv al comportamentului inovativ al unei societati. ”Societatea noastra de astazi nu pare sa aibe printre prioritati inovarea si corelat cu dezvoltarea unor comportamente sociale inadecvate a rezultat o scadere continua a interesului pentru brevetarea inventiilor”, explică el.

”Cercetarea și mediul universitar, care generează «aproape 50% din cererile de brevet de invenție» deseori cu un potențial tehnic superior, par mai degrabă interesate de funcția de imagine și relevanță științifică decât de transferul tehnologic. Acesta rămâne deseori un deziderat deoarece structurile operaționale intermediare cu mediul industrial sunt firave sau lipsesc, iar resursele necesare sunt greu de obținut datorită piețelor imature și a riscurilor asociate. Nici mediul industrial din România nu excelează în preluarea și aplicarea acestor invenții. În mod ciudat invenţiile cu potenţial sunt ignorate chiar de cei ce ar avea nevoie de ele”, spune Iclănzan.

În opinia sa, marii competitori industriali au politici proprii și o practică mai adecvată, dar mai restrictivă privind transferul de tehnologie, iar grupul masiv al IMM-urilor nu produce efecte pe măsură decât în cazurile izolate ale unor abordări defensive. Independenţii aprope că nu contează. În plus, domeniul proprietății industriale este adesea interferat de persoane cu o pregătire precară în domeniu, care prin simplificare, vulgarizare sau din veleitarism introduc percepții denaturate, care se propagă apoi și în spațiul public având efect perturbator și contraproductiv. De asemenea, cultura proprietății industriale este slab susținută de câteva publicații cu o circulație restrânsă, de rare și puțin concludente acțiuni formative, de un corp profesional restrâns mai mult la specialiștii OSIM și consilierii de proprietate industrială.
Mult mediatizatele saloane de inventică și-au arătat limitele și au generat criterii de evaluare discutabile. Nevoia de succes a instituțiilor politizate n-a făcut decât să substituie câteva succese irelevante unei realități mai degrabă triste. Prea multe din brevetele româneşti prezintă carențe sau vulnerabilități privind descrierea și mai ales revendicările ceea ce face ca din start ele să fie subclasate chiar și atunci când protejează soluții tehnice valoroase. Relevanţa lor în lumea profesioniştilor este alterată, iar posibilitățile de valorificare scad. Puţinele şanse de valorificare sunt irosite, mai spune Iclănzan.

Doar 4-5% din brevetele de invenție se și aplică în practică. Posibile explicații

”Rata de aplicabilitate a invențiilor, în lume, este de aproximativ 10%. La noi, probabil că este de maximum 5%. Pentru ca o cerere de invenție să fie atractivă pentru finanțare, trebuie să fie de actualitate și să prezinte potențial de piață ridicat. Asta înseamnă că nu va găsi finanțare o invenție din domeniul mineritului, deoarece nu mai este ”pe val”. Este foarte greu de spus cu certitudine că o invenție, oricât de bună este ea, se va vinde. Nimeni nu poate garanta acest lucru. Și aici intervine lipsa băncilor care să acorde credite pentru inovare, deoarece sunt foarte riscante. În străinătate, există astfel de bănci, dar acestea au proprii experți evaluatori atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al pieței potențiale (studiu de piață), precum și al riscului.

Pentru ca o invenție să fie aplicată, este nevoie de un prototip, cel puțin, care să probeze că invenția funcționează și acest prototip costă și nu orice firmă este dispusă să-l producă. Există foarte puține firme în România care fac așa ceva”, spune băimăreanca Carmen Neacșu.

În opinia expertului, avem câteva centre de transfer tehnologic, dar acestea funcționează mai mult pe hârtie. ”Cele mai multe dintre ele s-au înfiintat cu finantare de la UE si, după încheierea proiectului, nu s-a mai întâmplat nimic. Cunosc si eu vreo 3 centre de transfer tehnologic care nu mai fac nimic de ani de zile. De ce? Pentru că transferul tehnologic nu este o problemă simplă. Nu este suficient să ai un birou, 1-2 calculatoare, o imprimantă, un fax, un scanner și un copiator. Este nevoie de câțiva specialiști în 3-4 domenii ale tehnicii (mecanică, electricitate, IT, chimie, biologie etc.), un specialist în proprietate intelectuală, adică mărci, brevete, design, copyright, know-how, un specialist în comunicare și administrare baze de date și un specialist în marketing. Este foarte greu să formezi o astfel de echipă și s-o motivezi din punct de vedere financiar pentru o muncă care nu se știe ce rezultate va avea, când le va avea și cu ce riscuri. Un centru de transfer tehnologic nu se poate autofinanța fără o susținere din exterior de cel puțin 3 ani”, spune Neacșu.

La rândul lui, prof Iclănzan detailează: ”Aplicarea unei inventii printr-un transfer tehnologic reusit este o functie de foarte multi factori si puternic influentata de un anume context. Un interes scazut pentru inovare impinge aceasta medie si mai jos, in schimb cei ce au competente si resurse pot ajunge la valori spre 20%. Am avut ocazia sa cunosc un roman, cofondator al unui centru de transfer de tehnologie cu o rata de aplicare a inventiilor cuprinsa sistematic intre 20 si 30%, dar din pacate pentru noi el lucreaza in Elvetia. Bineinteles ca sansele mari de aplicare au inventiile valoroase protejate prin brevete de calitate intr-un mediu social stimulativ. Inventiile universitarilor si cercetatorilor au ca titular institutii non productive, fara structuri capabile sa implementeze o inventie. Aplicarea inventiei presupune transferul prin licente sau cesiuni mediului industrial, dar din pacate acesta este destul de reticent in lansarea unui proces de transfer de tehnologie cel mai des din cauza cheltuielilor, riscurilor sau unei viziuni antreprenoriale limitate. Intreprinderile mici folosesc brevetele mai mult in scopuri defensive, iar inventatorii independenti pur si simplu nu conteaza. Am putea spune chiar ca aplicarea unei inventii este o „afacere fezabila a elitelor economice”.”

Cum își poate găsi un investitor finanțare pentru invenția lui?

Nu cunosc firme în România care să fi reușit să găsească finanțare pentru invenții depuse spre brevetare. Există câteva inițiative private de tip asociații, fundații, care încearcă să pună în legătură inventatori cu firme capabile să le pună in aplicare invențiile. Cunosc și firme care execută prototipuri, dar acestea sunt excepții, cazuri izolate, spune Carmen Neacșu.

Cum ”se fură” o invenție

Am întâlnit oameni care au fost păcăliți de mari companii. De exemplu, un inventator s-a adresat singur, fără să fie consultat și fără să-și fi protejat ideea, unui mare concern auto german care l-a refuzat, dar ulterior a aplicat soluția românului. În continuare, mulți dintre inventatori își dezvăluie invențiile fie pe internet, fie în articole publicate în reviste tehnice, fie în conferințe sau burse ale invențiilor, fără să-și fi protejat invenția înainte. Este o greșeală pe care mulți români au facut-o și înainte de 1989.

Evident, se fură inteligență peste tot în lume. Dar, să nu uităm că firmele mari dețin propriile departamente de cercetare care, plecând de la o idee preluată de la cineva, legal sau ilegal, poate dezvolta un produs sau o tehnologie care să fie apreciată ca nouă și să poată fi brevetată. Literatura de brevete este principal sursă de inspirație pentru inovare, deoarece acolo apar ideile noi cel mai repede. O cerere de brevet se publică, cel mai devreme, la șase luni de la depunere, iar literatura tehnică non-brevet preia aceste idei peste cel puțin unul sau doi ani, dacă le preia.

Este nevoie de mai multă informare în domeniul invențiilor, lucru dificil de realizat într-o lume în care media este preocupată numai de politică, pandemie, bârfe. Poate ar fi necesară o inițiativă în domeniu inclusă în curricula școlară, încă din liceu. Nici măcar absolvenții de studii superioare nu știu ce este dreptul de autor, ce este o invenție, ce este o marcă, mai spune Carmen Neacșu.

Câteva invenții românești celebre de-a lungul anilor

Cibernetica – Stefan Odobleja

Cibernetica este teoria controlului prin retroactiune. Termenul s-a raspandit mai ales in legatura cu sistemele digitale, dar domeniul este mult mai larg: cibernetica se ocupa de modul in care un sistem (digital, mecanic, biologic) prelucreaza informatiile si reactioneaza la acestea; tot cibernetica se intereseaza de modul in care sistemele se modifica sau permit modificari pentru a-si optimiza actiunile. Medicul Stefan Odobleja, creatorul psihociberneticii si parintele ciberneticii generalizate, publica in 1929 studiul “Metoda de transonanta toracica” in care enunta pentru prima oara legea reversibilitatii.

Odata cu participarea la la Congresul International de Medicina Militara din Bucuresti (1937), anunta aparitia operei sale capitale “Psihologia consonatista”, lucrare prin care face publica prima varianta a conceptiei cibernetice generalizate si demonstreaza caracterul multi si interdisciplinar al acesteia. Modelul cibernetic, pornind de la observatii, intuitie si ratiune, creat de Odobleja in 1938 – 1939, dar vehiculat zece ani mai tarziu in literatura americana si apoi in cea europeana, a fost utilizat si aplicat intr-o varietate de domenii. Incepand din anul 1972, Stefan Odobleja si-a studiile teoriei conform careia originea ciberneticii se afla in psihologie.

Pila Karpen – Nicolae Vasilescu-Karpen

O pila electrica, de productie romaneasca, furnizeaza energie de 56 de ani, fara intrerupere. Inventatorul minunii, Nicolae Vasilescu-Karpen, om de stiinta, inginer, fizician si inventator a declarat, cu o jumatate de secol in urma, ca ea va functiona vesnic. In Muzeul National Tehnic „Dimitrie Leonida” din Bucuresti exista un obiect de patrimoniu care sta intr-un seif metalic blindat, chiar in biroul directorului muzeului. Este vorba despre „Pila termoelectrica cu temperatura uniforma”, cunoscuta sub numele de „Pila lui Karpen”, realizata in 1950. Aparatul este, de fapt, un perpetuum mobile, adica un dispozitiv care genereaza energie la nesfarsit fara interventie din exterior.

Desi ar fi trebuit sa se opreasca de multe decenii, „Pila lui Karpen” se incapataneaza sa functioneze, asa cum a prevazut inventatorul ei. Construirea unui perpetuum mobile a fost visul de secole al omenirii. Un aparat care sa se miste la nesfarsit, fara sa primeasca impulsuri exterioare, ar rezolva definitiv setea de energie a civilizatiei actuale. In epoca moderna insa, acest vis a fost abandonat pe considerentul ca ar fi o utopie. Cei ce au continuat totusi sa caute solutia, au fost marginalizati, lumea oamenilor de stiinta considerandu-i nebuni. Perpetuum mobile nu poate exista. Cu toate acestea, un fizician roman s-a incapatanat sa-l construiasca. Si se pare ca a reusit. Nicolae Vasilescu-Karpen a inceput sa lucreze la teoria unei pile electrice care sa genereze energie la nesfarsit inca inainte de Primul Razboi Mondial. „Pila” a fost brevetata in 1922. Era vorba, in fapt, despre doua pile electrice legate in serie, care pun in miscare un minimotor galvanometric. Acesta, la randul sau, misca o paleta conectata la un intrerupator. La fiecare jumatate de rotire paleta deschidea circuitul, pentru ca la a doua jumatate de rotatie sa-l inchida. Timpul de rotatie a elicei era calculat in asa fel incat pilele sa aiba timp de reincarcare, respectiv pentru refacerea polaritatii in perioada cat circuitul este deschis. O astfel de pila de proportii ar putea alimenta o nava spatiala.

Scaunul ejectabil – Anastase Dragomir

Daca la sfarsitul sec. XIX, inceputul sec. XX, multi entuziasti ai aviatiei erau preocupati de constructia avioanelor si de pilotarea acestora, un tanar pe nume Anastase Dragomir si-a concentrat atentia pe siguranta aparatelor de zbor si mai ales a pasagerilor de la bordul lor. Anastase Dragomir era pasionat, ca multi dintre tinerii acelei perioade, de problemele aviatiei. A plecat in Franta, unde a lucrat la mai multe uzine de avioane. Aici si-a perfectionat propriul sau sistem pentru salvarea pilotilor si a pasagerilor in caz de accidente. La 3 noiembrie 1928, a inregistrat, in Franta, cererea de brevet “Nouveau systeme de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aerienne” si a obtinut Brevetul nr. 678566 din 2 aprilie 1930 pentru “cabina catapultabila”.

Aceasta inventie era “un nou sistem de parasutare din aparatele de locomotie aeriana, fiecare pasager avand o parasuta proprie care permite, in momentul critic, eliberarea acestui ansamblu de avion, astfel incat parasuta, impreuna cu pasagerul instalat pe scaun, sa treaca printr-o deschizatura a podelei”. Brevetul prevedea ca acest ansamblu de celula-parasuta sa aiba mai multe comenzi, menevrabile de catre pilot. In 1950, Anastase Dragomir a obtinut un nou brevet, romanesc, cu nr. 40658, pentru “celula parasutata”, care consta in folosirea unui spatar curb de glisare pentru ejectarea cabinelor, fie pe jos, fie pe sus, pentru ca in 1959 sa inregistreze o alta cerere, care avea ca obiect construirea unui avion de transport echipat cu cabine catapultabile, pentru salvarea pasagerilor (brevet romanesc nr. 41424 din 1960). Ideea roamanului se va concretiza prin aparitia, la noile tipuri de avioane supersonice militare, a scaunul ejectabil.

Stiloul – Petrache Poenaru

In anul 1821, braileanul Petrache Poenaru, pandur, creator al steagului Romaniei moderne, inginer, matematician, inventator si membru titular al Academiei Romane din 1870, a fost secretarul lui Tudor Vladimirescu in timpul revolutiei. Aceasta era o functie publica, activitatea lui fiind legata de pana si calimara. Poate ca si de aici i-a venit ideea conceperii primului stilou din lume. Desi dupa infrangerea lui Tudor Vladimirescu pandurii erau vanati si decapitati, Petrache Poenaru scapa, iar in 1826 primeste o bursa franceza si isi completeaza studiile la Ecole Polytechnique din Paris.

In 1827, la data de 25 mai, obtine Brevetul francez 3208 pentru „plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre” (condei portaret fara sfarsit, alimentandu-se el insusi cu cerneala). Aceasta inventie a revolutionat domeniul instrumentelor de scris, contribuind la crearea unui obiect folosit si in prezent de milioane de oameni. Tocul cu rezervor al lui Poenaru elimina zgarieturile de pe hartie si scurgerile nedorite de cerneala si propunea solutii pentru imbunatatirea partilor componente spre a asigura un debit constant de cerneala, precum si posibilitatea inlocuirii unor piese.

Vaccinul antiholeric – Ioan Cantacuzino

Ioan Cantacuzino, academician, medic, microbiolog, profesor universitar roman, fondator al scolii romanesti de imunologie si patologie experimentala, a desfasurat o bogata activitate de cercetare privind vibronul holeric si vaccinarea antiholerica. Pe baza cercetarilor desfasurate in aceasta directie, medicul a pus la punct o metoda de vaccinare antiholerica, numita “Metoda Cantacuzino”, folosita si astazi in tarile unde se mai semnaleaza cazuri de holera. Implicandu-se in studiul holerei, tifosului exantematic si tuberculozei, aduce contributii remarcabile. A creat notiunea de imunitate prin contact.

In campania din 1913 a condus prima vaccinare antiholerica masiva in focarele infectioase, cunoscuta in stiinta ca „Marea experienta romaneasca”, care a salvat multe mii de vieti, si a initiat masurile de combatere a epidemiei de holera. In primul Razboi Mondial, in calitate de conducator al serviciilor sanitare militare si civile, a luat masurile de combatere a marii epidemii de tifos exantematic. Creeaza o serie de lucrari ca: descoperirea imunitatii celulare si umorale, sensibilitatea si lipsa de imunitate a organismului fata de scarlatina, studii cu renume mondial asupra holerei si vaccinoterapiei. Introduce vaccinul lui Calmette, iar în 1912 creeaza vaccinul antitific.

Gerovital – Ana Aslan

Medic roman specialist in gerontologie, academician din 1974 si director al Institutului National de Geriatrie si Gerontologie, Ana Aslan a evidentiat importanta procainei in ameliorarea tulburarilor distrofice legate de varsta, aplicand-o pe scara larga in clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital sau vitamina H3. Produsul geriatric a fost preparat in anul 1952 si brevetat in peste 30 de tari. In acelasi an ia fiinta Institutul National de Geronto-Geriatrie „Dr. Ana Aslan”, primul institut de geriatrie din lume, model pentru tarile dezvoltate, prin asistenta clinica si cercetare.

„Ana Aslan” are, anual, mii de pacienti. Efectele terapiei Aslan asupra imbatranirii au convins inca de la inceput, aducand institutului pacienti cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale, printese, conti si directori ai unor mari banci ale lumii. Renumele produselor “Aslan” a trecut si Oceanul, John Kennedy recurgand, pentru o afectiune a coloanei vertebrale, la un tratament la domiciliu cu “Gerovital”.

Avionul cu Reactie – Henri Coanda

In Octombrie 1910, Marele Palat de pe Champs-Elisee, Paris, a gazduit cea de-a doua editie a Expozitiei Internationale de Aeronautica. Au fost expuse cele mai noi piese de aviatie. Cea mai interesanta masinarie, care a atras atentia multora, a fost un avion rosu, fara elice, pe a carui placuta metalica din scria: COANDA-1910. Acest avion a trezit interesul atentia oamenilor nu numai pentru ca nu avea elice, ci si pentru ca era total diferit fata de ceea ce numeau ei pana atunci „avion”. Masinaria avea doua aripi duble si un singur loc, o anvergura de 10,3 m, lungimea de 12,5 m, greutatea de 420 kg si o forta a propulsiei de 220 kg. Cea mai interesanta parte din avionul lui Coanda era sistemul de propulsie,o adevarata revolutie in constructia de motoare de avioane, care avea sa constituie solutia viitorului.

Motorul cu reactie, inventat si construit pentru prima oara de catre Henri Coanda era compus dintr-un motor-piston cu patru cilindri, racit cu apa si dezvolta 50 de cai-putere la 1000 de rotatii pe minut. Acest motor-piston era conectat la o tija care rotea multiplicatorul de rotatii; miscarea era transmisa compresorului care castiga o rotatie de 4000 de rotatii pe minut. Forta de propulsie era de 220 kgf, mult mai mare decat daca motorul-piston era conectat la o elice. Multi vizitatori ai expozitiei au fost suspiciosi privind decolarea avionului, pana la o demonstratie accidentala a lui Coanda, cand, dorind doar sa verifice motorul, avionul a inceput sa merga din ce in ce mai repede, pana si-a luat zborul. Impresionat de flacarile produse de motor si ingrijorat de faptul ca nu mai pilotase un avion pana atunci, ci doar planoare, Henry a pierdut controlul masinariei, care a pierdut din inaltime si viteza pana cand a aterizat fortat. Aceasta incercare a constituit primul zbor cu un avion echipat cu un motor cu reactie. Astfel, cu 30 de ani inainte de Heinkel, Campini si Whittle, Coanda a construit si a zburat cu primul avion cu reactie.

Injectia cu insulina – Nicolae Paulescu

Nicolae Paulescu, profesor de psihologie al Universitatii de Medicina si Farmacie din Bucuresti, este cel care a descoperit pentru prima oara, in 1921, insulina, hormonul secretat de pancreas, care regleaza metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor si mineralelor din organism. Paulescu este cel care a demonstrat eficienta acestei substante in reducerea hiperglicemiei si care a folosit insulina in tratarea diabetului. Descoperirea sa a salvat milioane de vieti.

Enciclopediile ii prezinta insa, la acest capitol, pe doi “eroi canadieni” Frederick Banting si Charles Best care, in 1922, aveau sa primeasca Premiul Nobel, in dauna lui Paulescu. Cei 30 de ani de munca si staruinta in laborator ai profesorului au fost furati de cei doi tineri canadieni, care luasera cunostinta de munca romanului din publicatiile vremii. In baza articolelor acestuia, ei au reusit sa izoleze insulina si sa o foloseasca in tratarea unui pacient. Cu 8 luni inainte, Paulescu publicase intr-o revista de specialitate belgiana rezultatele cercetarilor sale sub titlul “Recherches sur le rôle du pancréas dans l’assimilation nutritive”. Doar ca n-o numise insulina, ci pancreina. In 1916, pe cand se afla in stadiul final al cercetarii, trupele germane ocupasera Bucurestiul. A trebuit sa-si amane anuntarea rezultatelor definitive. (sursa: descopera.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *