Israel a aprobat administrarea dozei 4 a vaccinului anti-Covid pentru toți adulții din grupele de risc – Coronavirus

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

​Ministerul Sănătăţii din Israel a anunţat miercuri seară că a decis să extindă administrarea celei de-a patra doze a vaccinurilor anti-COVID-19 la persoanele cu vârste de peste 18 ani din grupele de risc, informează The Times of Israel, potrivit Agerpres.

Directorul general al Ministerului Sănătăţii, Nachman Ash, a autorizat administrarea celei de-a patra doze pentru persoanele care prezintă un risc mare de infectare, fie din cauza unor boli preexistente, fie pentru că lucrează într-un mediu cu risc sporit, a anunţat ministerul israelian într-un comunicat.

Această decizie a fost luată în urma rezultatelor privind eficacitatea celei de-a patra doze, administrată în Israel de la începutul lunii ianuarie persoanelor de peste 60 de ani, precizează acelaşi comunicat.

Israelul a fost prima țară din lume care a autorizat doza 4 a vaccinului anti-Covid

Administrarea unei a patra doze a vaccinului Pfizer-BioNTech permite o creştere de 3-5 ori a numărului de anticorpi în raport cu doza a treia şi va reduce numărul infectărilor, a anunţat ministerul israelian.

Consiliul superior medical afiliat aceluiaşi minister a recomandat administrarea celei de-a patra doze pentru toată populaţia israeliană de peste 18 ani, însă directorul general al ministerului a decis să o autorizeze, pentru moment, doar pentru o anumită categorie – cea a persoanelor de peste 18 ani din grupele de risc.

În ultimele 24 de ore, Israelul a continuat să se confrunte cu un val de infectări provocate de varianta Omicron şi a raportat miercuri 76.155 de cazuri noi de COVID-19.

Dintre cei 9,4 milioane de locuitori ai ţării, 614.953 au primit deja cea de-a patra doză de vaccin. În total, 2,5 milioane de infectări cu noul coronavirus au fost confirmate în Israel de la începutul pandemiei, precum şi 8.513 de decese asociate COVID-19, potrivit statisticilor oficiale.

spot_imgspot_img