Julian Sands, dispărut de 12 zile. Autoritățile din California nu au găsit nicio urmă a actorului britanic

Autorităţile californiene au declarat că nu au găsit nicio urmă a lui Julian Sands, la 12 zile de la dispariţia acestuia, în timp ce căutările continuă, însă acestea sunt împiedicate de condiţiile meteo ce nu permit salvatorilor să ajungă în unele zone periculoase, transmite BBC.

Actorul britanic Julian SandsFoto: John Salangsang / AP / Profimedia

Actorul britanic, în vârstă de 65 de ani, a dispărut pe 13 ianuarie în timp ce făcea o drumeţie în zona Baldy Bowl din Munţii San Gabriel, la nord de Los Angeles.

Departamentul şerifului din comitatul San Bernardino a declarat că au avut loc „numeroase” căutări terestre şi aeriene.

California a fost lovită recent de furtuni puternice.

Cu toate acestea, departamentul şerifului a precizat că căutările vor continua, „dacă condiţiile meteo şi terestre o vor permite”.

Un purtător de cuvânt al departamentului a declarat pentru agenţia de ştiri PA că căutările la sol în zonele mai înalte, în care încă nu au fost efectuate căutări, nu au fost încă posibile din cauza vremii.

Departamentul şerifului din comitatul San Bernardino a declarat că a răspuns la mai mult de 12 apeluri pe Muntele San Antonio, cunoscut local ca Mount Baldy, şi în zona înconjurătoare în ultimele patru săptămâni.

Zona este „extrem de periculoasă”

Acesta i-a avertizat pe excursionişti să „stea departe” de acea zonă, adăugând că este „extrem de periculoasă”, chiar şi pentru excursioniştii experimentaţi.

Săptămâna trecută, maşina lui Julian Sands a fost găsită lângă locul în care a fost dată dispărută.

Familia sa a mulţumit autorităţilor pentru eforturile depuse.

La începutul acestei săptămâni, ei au declarat, de asemenea, că sunt „profund impresionaţi” de „revărsarea de dragoste şi sprijin” pe care au primit-o.

Într-o declaraţie, familia a lăudat „echipele de căutare eroice” care lucrează în condiţii meteo dificile „la sol şi în aer pentru a-l aduce pe Julian acasă”.

Julian Sands iubește drumețiile și muntele

Născut în Yorkshire, Julian Sands a apărut în zeci de filme şi emisiuni TV, dar rolul principal din filmul britanic de dragoste “A Room With A View” din 1985 a fost cel care i-a adus faima la nivel mondial.

El locuieşte în cartierul North Hollywood din Los Angeles împreună cu soţia sa, scriitoarea Evgenia Citkowitz. Ei au doi copii.

Julian Sands a vorbit în trecut despre dragostea sa pentru drumeţii şi alpinism.

Când a fost întrebat în 2020 ce îl face fericit, el a răspuns: „Aproape de vârful unui munte într-o dimineaţă glorioasă şi rece”. (news.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *