
Purtând o pălărie în formă de balenă, preşedintele Kyodo Senpaku, Hideki Tokoro, a salutat potenţialii clienţi la cel mai recent „magazin fără personal” al firmei – un trio de automate din Motomachi, un cartier comercial de lux unde se găsesc buticuri de modă şi brutării artizanale.
Firma a înfiinţat recent două puncte de vânzare similare în Tokyo, plănuieşte să deschidă luna viitoare un al patrulea în oraşul Osaka, situat în vestul ţării, şi speră să ajungă la 100 de locaţii în următorii cinci ani.
„Există multe supermarketuri importante care se tem să nu fie hărţuite de grupurile de activişti, aşa că nu vor vinde balenă. Aşadar, sunt mulţi oameni care vor să mănânce balenă, dar nu pot”, a declarat Tokoro la lansare. „Prin urmare, deschidem magazine cu gândul că la aceşti oameni”.
Produsele puse în vânzare conţin în principal balenă capturată în Japonia, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, cu preţuri cuprinse între 1.000 de yeni (8 dolari) şi 3.000 de yeni (23 de dolari).
Deşi guvernul susţine că mâncatul balenei este o parte preţioasă a culturii japoneze, consumul a atins un nivel maxim la începutul anilor 1960 şi a scăzut în mod constant, pe măsură ce alte surse de proteine au devenit disponibile şi accesibile.
Consumul de carne de balenă în Japonia a totalizat doar 1.000 de tone în 2021, faţă de 2,6 milioane de tone pentru carnea de pui şi 1,27 milioane pentru carnea de vită, potrivit datelor guvernamentale.
La apogeul său din 1962, consumul anual de carne de balenă a fost de 233.000 de tone.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește News20 pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Nationalul, News20, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media – ȘTIU și Nationalul. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Nationalul.
Conținutul website-ului www.news20.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea NEWS20. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@news20.ro.





