Jumătate din armele occidentale promise Ucrainei sunt livrate cu întârziere, deplânge Kievul

spot_img

Știri din aceeași categorie

DISTRIBUIE!

Jumătate din armele occidentale promise Ucrainei sunt livrate cu întârziere, a declarat duminică ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, relatează AFP.

Rustem Umerov, ministrul ucrainean al apărăriiFoto: Sergei CHUZAVKOV / AFP / Profimedia

„În prezent, un angajament nu este sinonim cu livrarea, 50% dintre (aceste) angajamente nu sunt livrate la timp”, a declarat ministrul în cadrul unui forum dedicat marcării a doi ani de la începerea invaziei ruse în Ucraina.

Din cauza acestor întârzieri, „pierdem oameni, pierdem teritorii”, a adăugat el.

Armata ucraineană, confruntă cu o situaţie extrem de dificilă pe front, a fost nevoită să se retragă din oraşul său fortăreaţă Avdiivka (est) după luni de lupte dure, invocând lipsa de oameni şi de muniţie.

În ultimele zile, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut în repetate rânduri aliaţilor săi occidentali să livreze ajutor militar „la timp”, solicitând în special muniţie, mai multe sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă.

„Ştiţi foarte bine de ce avem nevoie pentru a ne proteja spaţiul aerian, pentru a ne întări armata terestră, de ce avem nevoie pentru a susţine şi a continua reuşitele noastre pe mare, şi ştiţi perfect de bine că avem nevoie de asta la timp, şi ne bazăm pe voi”, a declarat Zelenski în cadrul unui summit G7 prin videoconferinţă, , sâmbătă, în ziua împlinirii a doi ani de la declanșarea agresiunii militare ruse.

Preşedintele ucrainean a estimat totodată că întârzierile în livrările de arme au contribuit la eşecul contraofensivei Kievului din vara anului 2023. „Anul trecut, în timpul contraofensivei, am avut o mulţime de lucruri foarte utile, multe lucruri foarte importante, dar nu toate au ajuns la timp”, a explicat el vineri.

____

spot_imgspot_img